Eu știu

Un cuplu a decis să demonstreze că poate construi o casă ecologică, folosind un buget minim!

Problema spațiului locativ este acută nu numai la noi în țară, ci și în întreaga lume. Fiecare încearcă să se descurce cum poate – o familie din Marea Britanie, de exemplu, a demonstrat că, pentru a construi o casă, nu trebuie să cheltuiești mulți bani sau să intri în datorii pentru zeci de ani.

Un cuplu din Marea Britanie, Jasmine și Simon Dale, dintotdeauna și-a dorit să locuiască într-o casă pe pământ, așa că cei doi au decis să se mute în Lammas. La început, ei au încercat să obțină dreptul de a-și construi propria casă și de a trăi pe terenurile agricole, dar în acest caz, era necesar să depună multe eforturi pentru a demonstra că pot deveni autosuficienți în termen de 5 ani, deținând 2,8 hectare de teren. Dacă ei nu reușeau, atunci la sfârșitul termenului urma să li se ceară să părăsească terenul. Dându-și seama de ce îi așteaptă, cei doi au decis să încerce să își construiască o locuință ecologică cu un buget minim posibil.

Pentru început au săpat un șanț, apoi au întărit peretele de pământ din partea dealului cu ajutorul sacilor umpluți cu un amestec de argilă și nisip. În construcția casei, tânărul cuplu a fost ajutat de vecinii care nu au rămas indiferenți. Podelele din locuință au fost făcute din pământ puternic compactat, impregnat cu ulei de in și lustruit cu iscusință. Deasupra, soții au optat pentru o acoperire din lemn.

Baza acoperișului constă, de asemenea, din material natural – din lemn. Pentru acoperiș s-a folosit o membrană ermetică, iar deasupra a fost așezat un strat de lână de oaie și fân, pentru un plus de căldură. Pentru a crea iluzia unei „continuări” a dealului, gazonul a devenit suprafața finală a acoperișului.

Pereții, de asemenea, au fost izolați cu lână și fân. Ramele ferestrelor sunt confecționate din alte geamuri uzate. Tot mobilierul pentru noua casă a fost achiziționat de familia Dale la târgurile de garaj și pe site-uri online.

Soții au rămas mulțumiți de munca depusă. Ei își iubesc foarte mut noua casă și nu o consideră deloc înghesuită, chiar dacă au doar 3 camere în ea.

Exit mobile version