Păzea! 5 reproșuri acide, utilizate de femeile care nu-și respectă bărbatul!

Fiecare persoană simte necesitatea firească de respect și recunoaștere a meritelor sale, iar în cazul bărbaților această necesitate este și mai pronunțată. Nu cumva să le rănești orgoliul sau demnitatea bărbătească. Și au tot dreptul! Nu întâmplător se spune că în spatele unui bărbat puternic, se află o femeie și mai puternică.

Prin urmare, bărbatul trebuie să fie iubit, respectat și apreciat și atunci e în stare de orice performanțe. Dar cum să înțelegi că o femeie nu-și mai respectă bărbatul, chiar dacă încearcă să ascundă acest fapt. Uite tocmai 5 afirmații acide, care trădează dezamăgirea și lipsa de respect a unei femei.

1. Nu te băga!

Această afirmație poate jigni profund orice bărbat, subminând autoritatea, importanța și demnitatea acestuia. Cu alte cuvinte, e un mod ceva mai comun de a spune: părerea ta nu contează. Majoritatea bărbaților reacționează calm și demn la un asemenea reproș, deși în adâncul sufletului sunt grav afectați. Ține minte! Chiar dacă soțul tău nu e competent într-un anumit domeniu, părerea lui contează, iar intenția sa este de a-ți da o mână de ajutor, nu de a te încurca.

2. Nu știu ce era să facem dacă nu câștigam bani și eu!

Vrând, nevrând, o astfel de frază rănește orgoliul oricărui bărbat, mai ales dacă e aruncată vulgar și deschis. Astfel, femeia încearcă să arate că nu depinde financiar de bărbat, și mai mult decât atât, că acesta nu corespunde așteptărilor sale. Despre ce respect mai poate fi vorba?

3. Ce bine că copilul seamănă cu mine!

Acesta e un mod deloc discret și subtil de a spune: ești un bărbat mediocru, slab, iresponsabil, de nimic. O variație a acestui reproș se manifestă atunci când femeia își ceartă copilul pentru vreo poznă și-i zice: „ești exact ca taică-tu” sau „taică-tu e de vină„. Bărbați, păzea!

4. Nu mă-nvăța ce să fac!

Acest reproș marchează o profundă criză în relația dintre bărbat și femeie, când cea din urmă nici măcar nu mai ascunde disprețul și lipsa de interes față de primul. Într-o relație sănătoasă astfel de afirmații sunt inacceptabile, dialogul transparent și constructiv fiind un indicator și totodată un imperativ al acesteia.

5. Crezi că mă țin de tine?

Cum ar trebui să răspundă un bărbat la acestă întrebare? De regulă, soiul dat de reproșuri marchează sfârșitul inevitabil al unei relații. Dacă partenerul se exprimă în acest mod înseamnă că drumul vostru nu mai este comun și cel puțin unul din voi a decis deja acest lucru fără să se consulte cu celălalt.