Începe și tu o viață fără așteptări – descoperirea, care mi-a adus cel puțin 7 schimbări minunate

Eu am încetat să mai aștept și să mai am așteptări… Și în acel moment am început să trăiesc, dacă până atunci mă gândeam cum să trăiesc, de atunci chiar trăiesc. Eu am încetat să mai aștept ceva de la mine… Dacă înainte așteptam să-mi pun în valoare potențialul, să scriu sute de articole și zeci de cărți, să realizez ceva extraordinar…

Acum am încetat să mai aștept de la mine rezultate. Eu am încetat să mai aștept ca alții să mă aprecieze, să fie buni cu mine și responsabili… Am încetat să mai aștept de la partenerul meu de viață că mă va înțelege și că va face totul așa cum vreau eu…

Eu am încetat să mai aștept bani, am acceptat sumele de bani, pe care le am și am încetat să mă preocup de problema unui câștig mai mare – pur și simplu am rămas la gândul că atunci când vor apărea oportunități, atunci situația mea financiară se va schimba. Asta se va întâmpla la timpul, locul și în modul potrivit…

Eu am încetat să mai am așteptări de la viață și să-i înaintez cerințe… în interiorul meu domnea o senzație de nedreptate, că eu fac atâtea, iar alții nu fac nimic și obțin aceleași lucruri.

Eu am încetat să aștept că mâine va fi totul minunat și nu voi mai avea probleme… Partea mea naivă și copilăroasă își dorea liniște și lipsă de griji, până ce partea matură a conștientizat că liniștea este în interior și că nu depinde de ceea ce se întâmplă în jurul meu.

În general, eu am încetat să mai aștept ceva… Am devenit indiferentă față de ceea ce urmează să se întâmple. Înainte mă gândeam doar la faptul ca totul să fie bine, în timp ce anterior aveam acea teamă ca nu cumva ceva să nu fie cum trebuie. Acum las totul să se întâmple de la sine: cum va fi, așa va fi.

Datorită acestei schimbări de atitudine, în viața mea au început să se întâmple minuni:

1. Am început să-mi ascult gândurile, să am mai multe idei. Idei pe care le aveam și anterior, dar cărora nu le dădeam atenție.

2. Am început să reușesc mai multe, pentru că nu mai acordam atât de mult timp și efort pentru a mă pregăti să fac ceva.

3. Am început să cer ceea de ce am nevoie la un anumit moment și să refuz ceea de ce nu am nevoie, fără să aștept că alți oameni vor înțelege.

4. Evenimentele s-au prăbușit la propriu peste mine, am atâtea lucruri de făcut și toate îmi reușesc cu efort minim. Înainte așteptam ca ceva să se întâmple.

5. Am început să cunosc mai mulți oameni. Acum comunic în market, pe stradă, în ascensor… acum nu mă mai gândesc cum aș putea să fac cunoștință cu cineva.

6. Am fost în nenumărate cazuri la locul și timpul potrivit. Evenimentele au început să se țină lanț și m-au adus la ceea de ce am nevoie.

7. Bonul meu de plată la magazin s-a scurtat de 2 ori, înainte cumpăram multe și nu-mi ajungeau, acum cumpăr mai puțin, însă doar produse de calitate.

Acum multe lucruri au început să se întâmple de la sine în viața mea…