Eu știu

Iată de ce bateria telefonului ține tot mai puțin. Învață să-l încarci așa cum spun specialiștii

O problemă actuală pentru majoritatea dintre noi este bateria telefonulului. Dacă atunci când este nou aceasta ține chiar și câteva zile, cu timpul durata acesteia începe să scadă și problema nu este în telefon, ci în modul în care tu o încarci.

Aproape fiecare dintre noi își încarcă telefonul până la 100% de fiecare dată, ceea ce nu este chiar corect.

Această chestiune a fost cercetată de către o echipă de specialiști, care au stabilit că bateriile telefoanelor trec prin așa numitul stres al încărcărilor frecvente, motiv din care durata și funcționalitatea lor scade.

Dacă telefonul s-a încărcat complet, scoate încărcătorul din priză

Atunci când bateria arată 100% încărcat, deconecteaz-o de la curent, pentru că atât timp cât încă este în priză, încărcătorul transmite impulsuri electrice, ce dăunează telefonului.

Această stare poate fi asociată cu o muncă fizică neîntreruptă de multe ore, cu mușchii permanent încordați.

De aceea, mai bine scoate telefonul din priză, după încărcarea completă.

Nu este neapărat să încarci telefonul 100%

Cercetările au mai arătat că nu este recomandat să lăsăm telefoanele la încărcat până la 100%. În acest punct maxim, încărcarea se face cu o tensiune foarte înaltă, ceea ce nu e bine pentru telefon.

De aceea, e mai bine să-ți încarci telefonul în câteva etape pe zi.

Încarcă telefonul ori de câte ori ai ocazia

Specialiștii recomandă să începi a încărca telefonul, chiar de când bateria a scăzut cu 10%. Desigur, n-o să poți face asta de fiecare dată, dar o poți face atunci când ai posibilitate. Asta îi va mări durata de viață a telefonului.

Încă o recomandare a specialiștilor este de a scoate husa de pe telefon atunci când îl pui la încărcat. Aceasta se va face cu scopul de a evita supraîncălzirea acumulatorului.

Sursa