
În Cuba este foarte bine! Desigur, nu este cea mai bogată țară, însă acest fapt este compensat de plajele însorite și marea albastră, viața accesibilă, locurile exotice, istoria bogată și oamenii interesanți de aici. Cei care au vizitat Cuba, posibil au observat că ferestrele caselor de aici nu au deloc sticlă. Oare care să fie explicația acestui fapt?
Există trei motive principale pentru care localnicii preferă anume un astfel de design!
1.Situația financiară
Primul și cel mai trist motiv pentru care majoritatea ferestrelor nu au sticlă este situația materială a cubanezilor. Cea mai mare parte a istoriei sale de stat independent, Cuba a fost sub sancțiuni comerciale severe, împotriva acestei țări chiar a fost stabilit un blocaj naval direct de către Nato. Este evident că toate acestea au avut consecințe grave asupra economiei regiunii, în ciuda faptului că țara este destul de dezvoltată din punct de vedere agricol. Sărăcia populației locale nu permite un astfel de lux ca prezența sticlei la ferestre, însă acesta nu este unicul motiv.
2.Clima regiunii
Regiunea Caraibelor este destul de caldă. Chiar foarte caldă, anul împrejur. Temperatura medie anuală este de +25 grade Celsius. Având în vedere umiditatea ridicată, devine foarte dificil să supraviețuiești în încăpere. Este necesară o ventilație permanentă. Pentru asta este suficient să nu pui sticlă la ferestre. Este mult mai convenabil să ai obloane din lemn sau jaluzele obișnuite.
3.Rata scăzută a criminalității
Cuba este cu adevărat o țară uimitoare, chiar și în acest plan. De regulă, această regiune este asociată în principal cu banditismul stradal. Dar realitatea este cu totul alta. Este important să înțelegem faptul că pe insulă există criminalitate, ca în orice altă societate. Cubanezii pot fura un pachet de trabucuri de la fabrica de unde lucrează, de exemplu, dar să jefuiască casa cuiva sau pe cineva (inclusiv un turist) – niciodată. Pentru Cuba, astfel de crime sunt întotdeauna evenimente de scară largă. Și, prin urmare, cubanezii nici nu au nevoie de sticlă la ferestrele caselor lor.