Mizeria și sărăcia rămân o problemă cu care se confruntă majoritatea țărilor din lume, cu precădere cele foarte sărace, dar și cele care fac abia primii pași spre calea prosperității, cum este România. Iar istoria de astăzi e despre un băiat și mama acestuia care încearcă disperat să țină sub control o situație materială foarte dificilă, într-o țară care are încă multe de învățat în ceea privește protecția socială a cetățenilor săi.
Așadar. Era o zi obișnuită de toamnă, când un băiețaș de 7-8 ani s-a apropiat de mine cu o ofertă nu cine știe ce promițătoare. Acesta purta o geacă destul de veche, cizme nespus de subțiri și un rucsac uzat, încărcat cu abțibilduri de la gume de mestecat. Inițial am crezut că-i un cerșetor, de care e plin orașul de când mă țin minte, dar acțiunile sale ulterioare m-au surprins profund.
Puștiul a scos din rucsac un set de coperte pentru pașaport realizate manual. Țesătura era ieftină, iar de-a lungul întregului contur, pe partea din față, era cusută o imagine laminată. Nu exista nici un dubiu că lucrarea a fost efectuată manual. După care a rostit cu un glas sfios și tremurând: „Dacă vă place vreuna, v-aș fi foarte recunoscător dacă ați cumpăra-o”.
Fiind de-a dreptul intrigat și înduioșat de această scenă, am început să-l interoghez cu grijă și în scurt timp am aflat că băiatul împreună cu mama și sora sa se află într-o situație materială foarte dificilă, iar aceste huse confecționate manual sunt unica lor sursă de existență.
Să fiu sincer, îmi este foarte greu să descriu în cuvinte întreg amalgamul de sentimente pe care le-am simțit în acea clipă. Probabil doar marii scriitori și jurnaliști sunt în stare să o facă. Dar vă rog să mă credeți pe cuvânt, privind în ochii acestuia ți se rupea inimă de neputință și ți se umplea sufletul de căldură. Era o familie care într-adevăr avea nevoie de ajutor, dar care încerca să înfrunte sărăcia cu demnitate.
Acest incident mi-a schimbat complet viziunile, m-a determinat să fiu mai bun, să fiu cel căruia îi pasă de alții și să încerc să-i conving pe cei care mă înconjoară să facă același lucru, fiindcă realizările mari se săvârșesc împreună.
Totodată, am început să mă întreb tot mai des, ce circumstanțe pot determina o mamă să-și trimită copiii să vândă huse unor necunoscuți, când iarna bate la ușă? De ce trăind aproape în inima Europei, cu susținerea financiară a Uniunii Europene, continuăm să avem pături sociale atât de sărace? Ce fel de țară avem dacă oameni cu studii și calificare sunt nevoiți să lucreze pe șantiere în străinătate sau să coasă zi și noapte coperte de pașaport pentru a fi în stare să supraviețuiască?
Bine, guvernarea e doar o față a monedei, marile schimbări încep cu efortul conjugat al fiecăruia din noi. Prin urmare, data viitoare când întâlnești un asemenea copil, nu ezita să cumperi ce are de vândut, posibil cei 10-15 lei pot costa o viață.