În ce constă frumusețea unui bărbat: O povestioară frumoasă în care vei găsi răspunsul!

Cu mulți ani în urmă, eram internată în spital și urma să nasc, la vecina mea de cameră mereu venea soțul în vizită…

Eram atât de tinere, încât era greu să ne numim femei. Dar ne numeau: în spital așa erau numite toate. Noi așteptam nașterea într-o cameră de 12 persoane, viitoare mame. Și era una așa urâțică cu o burtă mare, Silvia. De fapt, noi toate eram cu burtă, toate cam urâțele – nu aveam nici duș, nici oglindă. Dar Silvia era foarte grasă, umflată și urâtă.

Camera noastră era la primul etaj. Bărbații veneau la soții și vorbeau la fereastră. Pe atunci nu aveam telefoane, femeile stăteau și își făceau griji, se gândeau: oare o să vină și al meu? Nu toți veneau. E clar, care era la muncă, aveau de mers mult… Unele femei plângeau noaptea. Era foarte trist în spital.

Iar când totuși unii veneau, soțiile îi întrebau grijulii: „Ai mâncat ceva? Ai găsit cămașă curată?” La Silvia venea un băiețandru roșcat cu șapcă pe cap. Un pic crăcănat și la fel de urâțel. Dar în fiecare zi, în fiecare zi! – în aducea o cratiță mică învelită într-o plapumă veche. În cratiță erau cartofi fierți, încă călduți, sau supă.

El venea după lucru la uzină, atunci când se sfârșeau orele de vizită. Îi transmitea în tăcere cratița, Silvia mânca. Uneori ne servea și pe noi. Soțul meu era plecat la armată și nu avea cine să-mi aducă mâncare caldă. Apoi, acest băiat tăcut cu părul roșu lua cratița și plapuma și pleca. Ei practic nu vorbeau, dar el avea de mers vreo oră sau două.

Apoi, eu am fost externată. Am întâlnit-o pe această Silvia peste 15 ani în stradă. Ea era din nou însărcinată. Avea deja 3 copii. Dar a devenit o femeie atât de frumoasă, grăsuță, dar frumoasă. Și avea și un automobil frumos. Iar la volan stătea acel băiat cu părul roșcat, soțul ei. El a rămas tot așa de urât. Dar principalul lucru la un bărbat nu este frumusețea. Principalul este ceea ce se află în interior. La fel ca și în cratița, în care cartofii rămân călduți… Și căldura nu dispare, chiar dacă ai de mers vreo două ore.

Chiar dacă aveți de mers o viață întreagă – împreună.