Eu știu

Au trăit împreună 50 de ani și au rămas fideli unul altuia. Meditație despre părinți.

Recent, părinții mei au sărbătorit nunta de aur. Sinceră să fiu, este incredibil și chiar și acum mie greu să realizez cum două persoane pot trăi împreună puțin peste 50 de ani, aflându-se zilnic, cot la cot, și la bine, și la rău, păstrând fidelitatea conjugală și rămânând loiali unul altuia în toate sensurile posibile.

Și nu vorbim despre acel caz când nici măcar nu existau ispite de a încălca legământul formal și informal pe care și l-au dat în ziua și cu mult timp înaintea nunții. Ispite și tentații erau destule, mai ales că ambii mei părinți erau foarte arătoși și ocupau poziții bine văzute în rândul societății, dar din spusele lor, nici măcar nu s-au gândit vreodată să admită posibilitatea de a fi împreună cu altcineva și sunt sigură că așa și este.

Culmea este că s-au cunoscut în momentul când fiecare din ei aveau deja câte o experiență neinspirată de căsătorie în spate, dar s-au îndrăgostit aproape instantaneu unul de altul și erau convinși că drumurile lor s-au întâlnit pentru totdeauna.

S-au cunoscut în timpul unei călătorii în interes de afaceri. Fiecare cu interesul său, bineînțeles. Dar soarta a decis să fie cazați în același hotel. Într-o seară, mama cobora grațios pe scări pentru a lua cina, iar tata urca grăbit cu speranța de a face un duș. Era tânăr, înalt, cu părul luxuriant și barbă bine îngrijită, cum e moda acum și cămașă desfăcută la piept. Părinții dezvăluie că în acel moment ambii au pus ochiul unul pe celălalt. Și, deși în scurt timp munca i-a despărțit în orașe diferite, aceștia au păstrat legătura, scriindu-și scrisori unul altuia, imediat cum se ivea ocazia. Până acum s-au păstrat majoritatea din ele.

Tot scriau și scriau până într-o zi mama a primit o telegramă: „Vin pentru totdeauna”. Ambii erau tineri, fără imobil sau mari economii. Au trăit un timp prin cămine studențești, acumulând în continuare experiență și într-o bună zi s-au căsătorit. Au cumpărat o sticlă de șampanie, iar restul mesei au adunat-o cumva din tot căminul. Vremurile erau grele, iar buzunarele și rafturile magazinelor goale.

Acum, la cincizeci de ani distanță, își amintesc de acele vremuri cu o profundă și autentică melancolie, dar în suflet rămân la fel de tineri și însuflețiți. Când vin în weekend să-i vizitez, îl găsesc pe tata la bucătărie, în timp ce mama încă mai doarme. Nu rezist tentației de a mă așeza lângă ea în pat, iar tata servește cele mai importante femei din viața sa cu clătite și ceai, după care ne scoate la o plimbare. Și așa, plecăm tustrei pentru o jumătate de zi să colindăm orașul. Eu, în suflet încă un copil, mama într-un pulover stilat care o face mai tânără cu 15 ani și tata într-un palton elegant și cu pălărie.

Când hipertensiunea îi dă bătăi de cap mamei și e nevoită să cheme o ambulanță, tata o duce în brațe, fiindcă nu se cuvine să fie transportată pe targă, cât este el. Nu exagerez! Acesta își învață nepoții să deschidă ușa unei femei, să-i întindă mâna, să se țină de cuvânt și să le răsfețe necondiționat. Mama are grijă ca acasă să fie întotdeauna 1-2 de sticle de rachiul preferat al tatei și câteva bucăți de parmezan, deliciu adorat de tata, chiar dacă niciodată nu recunoaște acest lucru.

Pe urmă, tot ea e cea care îi face morala că un pahar ar fi fost suficient, iar el se încruntă, zâmbește cochet și se duce să-i facă un ceai cu lămâie și miere.

Din aceste detalii mărunte se îngrămădesc 50 de ani.

Gândindu-mă la părinții mei am impresia că noi, copiii lor și copiii noștri, scăpăm ceva important în viață. Ne căsătorim, divorțăm, iar ne căsătorim, trăim concubinaj, ne despărțim și mergem curajos mai departe. Dar la un anumit moment vine înțelegerea că, cel mai probabil, nu vom avea o nuntă de aur, banal pentru că nu ne mai rămâne timp pentru asta. Normal că și părinți mei au avut perioade mai bune și mai rele, chiar și acum sunt zile când mă sună și se plâng succesiv unul pe altul, dar într-un final recunosc că au avut mare noroc că s-au găsit unul pe altul și au avut înțelepciunea să păstreze pe veci acest legământ.