45 m.p. în care îți vei dori să locuiești! Este cel mai frumos apartament, pe care l-am văzut vreodată!

Interiorul acestui apartament cu 2 camere demonstrează că și o casă mică poate fi rafinată și chiar fermecătoare.

A fost realizat în stilul Provance, care oferă posibilitatea de a combina luxul și simplitatea, dar și de a crea o atmosferă plină de calm și confort.

Gama de culori folosită are la bază albul și alte nuanțe naturale, care par a fi arse de soare.

Designul camerei de zi

Pereții sunt decorați așa încât amintesc de zidăriile exterioare, doar că mult mai fine, datorită albului pudrat. Acest relief este accentuat și de lămpile incorporate, instalate de-a lungul tavanului. Canapeaua moale este obiectul-cheie în cameră, vizavi de care se află o comodă cu televizor. Acestea sunt despărțite de o masă acoperită cu o față de masă până la podea.

O zonare ușoară este realizată cu ajutorul tavanului, care are o geometrie complicată cu nișe delimitate prin intermediul lentei led. Lângă fereastră este amenajată o zonă de lucru, unde peretele se evidențiază datorită tapetelor cu ornamente. Oglinzile de pe peretele opus lărgesc vizual spațiul și pun accentul pe draperii și perne.

Designul bucătăriei

Este o bucătărie de colț de culoarea crem, care contrastează cu faianța. Tavanul în zona de lucru este ușor coborât și dotat cu lămpi incorporabilie.

Reieșind din spațiul restrâns, masa este de tip consolă, pe un singur picior.

Frigiderul este și el în stil Provance, la fel cum și cuptorul.

Dormitorul

Designul dormitorului este mai apropiat simplității de la țară, caracteristică stilului Provance. Tavanul este din lemn, iar rafturile de la geam și zona de odihnă se combină perfect.

Tapetele vii sunt frumos combinate cu partea de jos de culoare deschisă.

Lustra, de asemenea, iese în evidență datorită tavanului neobișnuit.

În coridor se regăsește o mobilă de culoare cream, o parte dintre care și-a găsit locul chiar sub tavan.

Baia

În baie sunt folosite 3 tipuri de faianță, combinate într-un mod neobișnuit. Iar obiectele sanitare sunt în stil retro, fiind pe aceeași notă ca și întregul apartament.

Deasupra oglinzii este instalat un corp de iluminat, iar sub lavoar s-a regăsit un spațiu de depozitare asuns după o perdea.

Suprafața locuinței este de 45 m2.

Sursa