Un stilist georgian își demonstrează talentul: Chiar și femeile de vârsta a treia arată spectaculos!

Anar Agakishiev este un make-up artist profesionist care, datorită abilităților sale, face ca femeile să arate cu 20 sau chiar 30 de ani mai tinere! Cele mai spectaculoase transformări ale lui Anar apar atunci când el lucrează cu femei de peste 50 de ani. Și nu este surprinzător, căci artistul știe cum să ascundă ridurile, cearcănele, pigmentarea, decolorarea și alte semne ale îmbătrânirii, iar rezultatele depășesc toate așteptările.

Astăzi, artistul în vârstă de 35 de ani se mândrește cu o serie de realizări impresionante: o armată de peste 1,5 milioane de abonați pe Instagram, care îi urmăresc proiectul „before/after”, propria academie de frumusețe, unde în mod regulat prezintă masterclass-uri, colaborarea cu cele mai de succes vedete din Rusia și întreaga lume. Printre clientele sale s-au remarcat Irina Shayk, Nicole Shcerzinger și altele.

Anar s-a născut în Tbilisi și încă din fragedă copilărie era interesat de arta desenului. Abia când a crescut a reușit să-și dezvolte aceste aptitudini în cadrul unei școli, pentru că la maturizare a fost nevoit să urmeze studiile medicale, la cererea părinților săi.

Foarte curând, băiatul a abandonat studiile și a început să muncească la un salon de frumusețe. În toți acești ani, tânărul a tânjit după arta frumosului și a decis să plece la Moscova pentru a urma primele cursuri de machiaj.

Apoi, au urmat masterclass-uri în Italia, Germania și Spania, reușind să devină un adevărat profesionist în domeniu. După câțiva ani, Anar a devenit make-up artistul preferat al vedetelor din Gerogia.

Anar spune că nu are niciun secret al succesului, tot ce trebuie să faci este să-ți iubești meseria și să ai la îndemână câteva seturi de cosmetică de calitate.