Tot ce faci ți se întoarce. O pildă care te va marca profund!

Deseori ne supărăm atunci când ceva nu merge cum trebuie și chiar îi judecăm pe oamenii care ne irită. Însă rareori ne gândim la faptul că chiar noi suntem cei din cauza cărora alții se supără. Totul în această lume se întoarce ca un bumerang. Asta trebuie să reții pentru a nu face greșeli de care vei  regreta mai târziu.

Un bărbat în vârstă s-a mutat cu traiul la fiul, nora și nepoțelul lor de 4 ani. Mâinile îi tremurau, vederea îi era slabă, iar mersul nesigur. Lucruri care îl faceau să mănânce cu dificultate, atunci când luau cu toții masa împreună. Mazărea îi cădea din lingură pe jos, până o ducea la gură, iar laptele se vărsa din pahar peste fața de masă, din cauza că nu-și putea controla bine mișcările.

Fiul și nora deveneau tot mai iritați din cauza asta.

-Trebuie să întreprindem ceva. O să terminăm cu laptele vărsat pe masă, mâncarea dată pe jos și clefăitul acesta iritant – a zis fiul.

Cei doi soți au decis că vor pune o măsuță mică în alt colț al camerei. De atunci, bătrânul a început să mănânce singur, în timp ce ceilalți membri ai familiei se bucurau de mesele în comun. După ce tătăl bătrân a stricat două farfurii, nora a început să-i servească mâncarea în veselă din lemn. În aceste momente, bătrânul deseori era văzut cu lacrimi în ochi, iar unicele vorbe în adresa sa erau cicălitoare: că scăpa furculița sau că lasă să cadă mâncare pe jos.

Băiețelul de patru ani urmărea aceste situații fără să spună ceva. Într-o seară, înainte de cină, tătăl și-a surprins fiul, jucându-se cu o bucățică de lemn și l-a întrebat:

-Ce faci, puiule?

-Îți fac ție și mamei câte un bol din lemn din care o să mâncați când eu voi crește mare.

Băiețelul a zâmbit și a continuat să se joace.  Aceste cuvinte i-au lăsat fără cuvinte pe cei doi părinți. Și fără vreo discuție, ambii au înțeles ce trebuie să facă.

În acea seară, fiul matur și-a adus de mână tatăl bătrân din nou la masa comună. Din ziua respectivă toți luau din nou masa împreună, iar bătrânul nu mai primea observații pentru că dă mâncare pe jos.

Foto: wallhere.com