Toată înțelepciunea lumii în 5 fraze…Ghidează-te după ele și viața ta va lua o nouă întorsătură

O frază spusă la locul și timpul potrivit este capabilă să schimbe viziuni, să schimbe situații și chiar vieți. Iată câteva afirmații a unor oameni înțelepți din diferite colțuri ale lumii, care pot schimba totul.

„Eu pur și simplu vreau să primesc plăcere de la viață! Eu nu vreau să fiu grosolan, să mă cert sau să demonstrez ceva cuiva. Eu vreau să-mi petrec timpul comunicând cu oamenii care îmi plac și care mă înțeleg și pe care îi pot înțelege și eu. Eu nu vreau să încerc să-mi bag propriile gânduri în capul altcuiva. Nu am timp pentru asta! Eu vreau să-mi trăiesc prezentul. Eu pur și simplu vreau să trăiesc! Să mă bucur de fiece moment, de fiece zâmbet, fiece zi, însorită sau ploioasă. Cel mai puțin îmi doresc să schimb această viață minunată pe goliciune, mărunțișuri și prostii…”

(Oleg Roi)

„Imposibil – e doar un cuvânt răsunător, după care se ascund oameni mici. Pentru ei e mai simplu să trăiască într-o lume obișnuită, decât să găsească puterile necesare pentru a schimba ceva. Imposibilul – nu este un fapt. Este doar o opinie. Imposibilul nu este o sentință. Este o provocare. Imposibilul este o șansă de a arăta cine ești. Imposibilul nu este pentru totdeauna. Imposibilul este posibil.”

(Muhammad Ali)

„Tot ce vezi în mine – nu este al meu, este al tău… Al meu este ceea ce văd în tine.”

( Erich Maria Remarque)

„Dacă adresezi o întrebare, înseamnă că știi deja jumătate de răspuns.”

( Han Xiang Tzu)

„Cu cât mai multă iubire, înțelepciune, frumusețe, bunătate vei descoperi în tine, cu atât mai mult le vei observa în cei din jur!”

(Maica Tereza)

Sursa