Supermodelul din Moldova Xenia Deli, nuntă extravangantă în Santorini

Modelul Xenia Deli a fost mireasă în weekend, jurându-i credinţă veşnică unui cunoscut om de afacere de origine egipteană, care este mai mare decât ea cu 36 de ani.

Mireasa a fost adusă la eveniment într-o trăsură. Xenia Delia a purtat o rochie albă, decorată abundent cu dantelă, şi un voal foarte lung.

Decoraţiunile au fost de asemenea în nuanţe deschise, iar printre flori au predominat orhideele.

Marele eveniment a avut loc la Vinăria Santo, în satul Pyrgos, de pe insula Santorini, la apusul soarelui, cu vedere spre plajă şi spre un vulcan local, potrivit www.multi-news.gr.

Recepţia care a urmat, după ce şi-au jurat dragoste veşnică, a întrunit aproximativ 150 de persoane. Petrecerea a inclus numeroase delicii, surprize şi belly dance.

Potrivit sursei citate, nunta a costat mai mult de un milion de euro, iar locaţia (Santorini) a fost dorinţa miresei.

La sfârşitul lunii aprilie, Xenia Deli a postat pe contul său de Instagram o fotografie în care a menţionat că a primit în dar un Bentley de model Continental şi un inel de logodnă. Aceasta a scris în descrierea fotografiei „Surprises”, iar alături de acest cuvânt, câteva emoticoane în care e reprezentată o inimioară, o maşină, un inel de logodnă şi o mireasă.

De asemenea, presa a scris că, în pofida diferenţei mare de vârstă între cei doi, Osama Al-Sharif (62 ani) şi Xenia Deli (26 ani) au ceva în comun. Ambii sunt self-made, asta însemnând că bogăţia lor nu a provenit din bani sau averi moştenite, ci a fost agonisită cu propriile puteri.

❤️❤️❤️???

A post shared by Xenia Deli (@xeniadeli) on


Astfel, Osama Al-Sharif este un lider în atragerea investitorilor străini în Egipt. Este preşedintele grupului „Amiral”, companie specializată în extragerea şi procesarea magneziului. Are afaceri în domeniul transportului naval şi logistică.

Îşi gestionează afacerile, călătorind între Egipt, Iordania, sudul Franţei şi Elveţia. Prietenii îl caracterizează drept o persoană foarte generoasă, cu inima deschisă şi un… admirator al Greciei. Aceştia chiar au dezvăluit că pentru dragostea acestuia faţă de tot ce este grecesc l-au poreclit „Zorba”.

Xenia Deli, moldoveanca născută la Tighina, trăieşte de mai mulţi ani în Statele Unite. Modelling-ul nu s-a aflat niciodată pe lista sa de priorităţi, însă un fotograf „care a văzut ceva special l-a ea” i-a deschis calea în lumea modei.