,,Sufletul dezgolit” – Cea mai frumoasă pildă din care multe se pot învăța!

Într-o zi, la un înțelept bătrân a venit o fată tânără și nemaipomenit de frumoasă, mâhnită și cu ochii plânși…

-Ce să fac? – se plângea ea printre lacrimi? – Întotdeauna mă strădui să fiu bună cu oamenii, să nu jignesc pe nimeni, să ajut, să le ofer ce am eu mai bun. Deși sunt foarte prietenoasă și blândă cu toți, de cele mai multe ori în loc de recunoștință și respect primesc doar ofense și sunt luată în derâdere. Iar uneori chiar în mod deschis oamenii mă urăsc și mă consideră dușman. Eu nu sunt vinovată cu nimic, este atât de nedrept și dureros. Ajută-mă cu un sfat, ce să fac?

Înțeleptul a privit-o și zâmbind i-a zis:

-Dezbracă-te de haine și mergi astfel prin oraș.

-Nu pot! Îmi este jenă. În așa hal oricine mă poate batjocori.

Atunci înțeleptul i-a adus o oglindă în față.

-Iată vezi, îți este frică să apari în fața oamenilor, dezgolindu-ți corpul frumos. Atunci de ce umbli prin lume cu sufletul dezgolit? Sufletul tău este deschis, la fel ca și ușa aceasta. Oricine și oricând poate intra în viața ta. Și dacă văd în virtuțile tale, ca într-o oglindă reflectarea urâțeniei viciilor lor, atunci ei încearcă să te denigreze, să te jignească și să te umilească. Foarte puțini oameni au curajul să recunoască, că cineva este mai bun ca ei. Din nedorința de a se schimba, omul plin de vicii se dușmănește cu cel neprihănit.

-Și atunci ce să fac eu? – a întrebat fata.

-Să mergem, o să-ți arăt grădina mea, – i-a propus bătrânul. Conducând-o prin grădină, înțeleptul i-a zis:

-Deja de mulți ani ud aceste flori și îngrijesc de ele. Dar niciodată nu reușesc să observ, când înflorește bobocul de floare, deși după asta mă bucur de frumusețea și aroma fiecăreia din ele.

Fii asemenea unui boboc de floare: deschide-ți sufletul în fața oamenilor treptat, fără grabă, pe neobservate. Vezi, cine este demn de a-ți fi prieten și îți dorește binele, cine udă și îngrijește floarea, și cine îi rupe petalele și o calcă în picioare.