Scapă ușor de o obiceiurile nesănătoase. Renumitul blogger, Leo Babauta, îți spune secretul său

Fostul meu șef știa foarte bine să se descurce cu oamenii care cereau ceva de la el, iar el nu dorea să le ofere.

Secretul său era foarte simplu – amânarea.

El nu spunea niciodată nimănui „nu”. Atunci când cineva venea cu vreo rugăminte, de care era conștient că nu o va satisface el îmi spunea să amân. Și asta făceam îi rugam pe „cerșetori” să vină a doua zi sau săptămâna viitoare. Chiar dacă îmi părea mai simplu să spun „nu”. Trebuie să recunosc că această strategie chiar funcționa. Majoritatea oamenilor plecau și nu se mai întorceau.

Dar cel mai important lucru, pe care l-am sesizat a fost că această abordare o putem aplica cu succes și în lupta cu deprinderile nesănătoase. De exemplu: atunci când sunt foarte înfometat sau mâncarea e atât de gustoasă că vreau să-mi mai iau o porție eu pur și simplu mai aștept un pic, ocupându-mă cu altceva, cum ar fi cititul. Deja de câțiva ani am înțeles că porția suplimentară de mâncare îi face rău taliei mele, iar amânarea a fost abordarea care a funcționat de minune.

Încă un exemplu din experiența mea este atunci când îmi vine dorința de a verifica e-mailul sau de a vizita unul dintre site-urile mele preferate. Dat fiind faptul că asta mă distrage de la scrierea cărții, am început să amân această ocupație inutilă. Îmi spun: „O să mă uit, dar un pic mai târziu.” Dacă dorința reapare, iar ea reapare, îmi spun același lucru.

Aceeași strategie o aplic și atunci când găsesc ceva pe un magazin on-line și îmi doresc să cumpăr imediat. De obicei, procedam anume așa, iar când am început să amân cumpărătura pe a doua zi, deseori înțelegeam că nu-mi mai doream atât de mult acel produs.

Poți amâna orice: un joc video, o gustare nesănătoasă, o țigară, o critică în adresa cuiva, orice… important să te ocupi cu ceva în acest timp.

Ceea ce nu trebuie să amâni – sunt lucrurile importante: creația, ajutorul și susținerea acordată oamenilor, investițiile în calitatea vieții ș.a.

Dacă ai ceva important de făcut, să nu amâni niciodată.

Leo Babauta, coach, scriitor, autorul unuia dintre cele mai populare bloguri despre eficiență personală ZevHabits.

Sursa