Respectă aceste 3 porunci despre bani și obține libertatea financiară la care visezi

Eu muncesc în domeniul finanțelor și investițiilor de mai mult de 25 de ani. Asta m-a ajutat să desprind cele 3 porunci principale despre bani.

-Ele vor fi utile în mod special pentru cei care activează în domeniul financiar, dar nu au ajuns încă acolo unde își doresc.

Aceste „3 porunci” o să te ajute să găsești „calea cea dreaptă” și să devii un cunoscător al banilor.

Așadar, respectă aceste porunci, ele îți vor aduce libertatea financiară mult visată.

1. Răbdarea se răscumpără înmulțit

Banii sunt cumva asemănători cu pomii. Tot ce trebuie să faci este să sădești la timp un puiet, să-l uzi corect și să ai grijă de el – iar peste un timp vei putea să te odihnești la umbra lui și să-i consumi fructele.

-Investește așa de parcă ai de gând să trăiești veșnic.

-Să câștigi mulți bani este posibil doar într-un timp îndelungat. Într-un timp scurt e practic imposibil.

Pentru stabilitate, investește o parte din banii câștigați de familie în acțiuni, imobile sau alte tipuri de investiție. Răbdarea ta va fi răscumpărată din plin!

2. E prea frumos, ca să fie adevărat

Ispitele ne înconjoară. De publicitate nu te poți ascunde.

-Din această cauză vei primi permanent oferte grandioase, cu îmbogățire imediată, pentru care practic nu trebuie să faci nimic.

-Nu fi lacom, nu fi naiv, reține că pentru totul trebuie să plătești și nimic nu se oferă pur și simplu.

Multă lume care și-a pierdut banii „investind” în piramide financiare își spuneau după asta cu multă mirare și regret – „Cum aș fi putut crede? Era prea frumos pentru a fi adevărat!”

3. Banii se dublează în timpul crizelor

Economia este ciclică. După creștere survine descreșterea, iar după fiecare cădere inevitabil începe urcarea.

-Banii se cheltuiesc foarte ușor și repede atunci când totul e bine (petrolul este scump, dolarul este ieftin). Oamenii cumpără imobile scumpe și automobile luxoase, merg la Milano, după cumpărături și cred că așa va fi mereu.

-Bogăția apare în perioadele când totul e rău (atunci când sunt crize, concedieri în masă, când valuta națională se devalorizează dramatic și toată presa scrie că va fi și mai rău). Anume în această perioadă cu turbulențe, un investitor deștept va cumpăra la un cost simbolic active foarte bune.

Ești gata pentru următoarea criză? Ești gata să devii bogat?

Alexandru Evstegneev

Sursa