Practică acest tip de sport și vei fi tânăr și la 60 de ani. Ia exemplu de la Joseph PILATES – cel care l-a inventat

Joseph Pilates, inventatorul propriului sistem de exerciții fizice, credea că poți fi bătrân la 30 de ani și tânăr la 60, pentru că fiecare om este atât de tânăr, cât este de flexibilă coloana sa vertebrală. El a făcut sport după propriul program și a trăit o viață lungă și sănătoasă, deși în copilărie era lipsit de vlagă.

Joseph Pilates s-a născut în anul 1883, în Germania. A crescut într-o familie săracă și de mic a fost un copil foarte bolnăvicios, suferea de rahitism, astm și reumatism.

Din această cauză era luat peste picior de către colegii săi. La nouă ani, după ce s-a plâns a nu știu câta oară tatălui din cauza batjocurii de la școală, acesta i-a spus o frază care i-a schimbat viața: „Fiecare om este stăpânul destinului său. Tu poți să te plângi mai departe sau poți să mergi și să întreprinzi ceva.”

După câțiva ani de antrenamente solicitante, slăbănogul Joseph s-a transformat într-un adevărat sportiv: gimnastică, schiuri, box, înot… El și-a dezvoltat atât de bine musculatura, încât pictorii locali au început să-l invite să pozeze pentru picturile anatomice. Încă de atunci el a început să elaboreze propriul sistem de perfecționare a corpului. În anul 1912 Pilates s-a mutat în Anglia. A lucrat ca boxer, gimnast de circ și chiar antrenor de auto-apărare. Când a început Al Doilea Război Mondial, el a fost integrat într-un lagăr de concentrare din cauza etniei sale. Însă și acolo Pilates a continuat să se antreneze.

După război, Joseph Pilates s-a mutat la New York. În acea perioadă, în America a avut loc o explozie de centre sportive și el a decis să riște: a investit toate economiile sale într-un studio sportiv, care a fost anterior un centru de balet. Astfel, după programele sale au început să se antreneze artiști de balet, actori de la Hollywood și sportivi.

Astăzi, sistemul lui Pilates se bucură de un succes remarcabil. Este simplu, clar și foarte eficient: respirație corectă + gimnastică bine elaborată, special pentru formarea musculaturii în jurul coloanei și articulațiilor. Iar datorită faptului că mișcările sunt lente, traumele practic sunt excluse. Pilates-ul se potrivește tuturor: bătrânilor și tinerilor, sănătoșilor și bolnavilor, iar în deosebi, celor ce duc un mod sedentar de viață.

Joseph Pilates, care este și inventatorul multor aparate pentru sport, era convins că după 10 antrenamente de-ale sale, orice om începe să se simtă mai bine, după 20 de antrenamente va arăta mai bine, iar după 30 – va căpăta un corp nou. „Noi ieșim la pensie prea devreme și murim prea tineri. A doua tinerețe trebuie să înceapă după 70 de ani, iar bătrânețea să vină abia după 100.” spunea sportivul. Însuși Joseph Pilates a trăit până la 87 de ani,  făcând sport până în ultima zi.

Sursa