O descoperire neașteptată făcută de cercetători: Află și tu la ce servește carapacea țestoasei!

În primele etape ale evoluției, coastele concrescute ale țestoasei erau necesare nu atât pentru protecție, cât pentru a săpa în pământ. 

Funcția de bază a carapacei țestoasei este atât de evidentă, încât pare a fi stupid să ne mai întrebăm, desigur, broasca țestoasă are nevoie de carapace pentru protecție. Putem găsi și la alte animale ceva asemănător, de exemplu armadillo sau pangolinii la fel au corpul acoperit cu carapace.

Însă, carapacea țestoasei se deosebește de cea a speciei armadillo. Dacă la armadillo și pangolini vedem unele plăci osoase superficiale, ca și cum ar fi aruncate peste corp, atunci la țestoase dezvoltarea carapacei a evoluat mult mai iscusit: la baza ei se află coastele concrescute. Anume această cale de evoluție poate fi urmărită în conformitate cu vechile rămășițe ale strămoșilor țestoasei de azi.

Aici trebuie să menționăm, că carapacea formată în acest mod se transformă într-o armură protectoare doar atunci, când coastele sunt concrescute definitiv una cu cealaltă, în caz contrar aceasta oferă o portecție destul de slabă. Acest proces de evoluție a durat perioade foarte îndelungate de timp iar în urma acestor transformări țestoasele erau nevoite să se adapteze la o nouă structură a corpului – țestoasele erau nevoite să ,,învețe” din nou a se mișca și a respira. Evident, în acele timpuri coastele hipertrofiate erau necesare țestoaselor nu pentru protecție, ci pentru altceva.

Pentru a afla funcția lor inițială, cercetătorii de la Universitatea Witwatersrand au analizat rămășițele Eunotosaurus africanus, care este considerată rudă apropiată țestoaselor și care des este numită specia de tranziție între țestoasele din prezent și strămoșii acestora. Într-un articol din Current Biology autorii descriu un șir de caracteristici ale E africanus, care confirmă că acesta era un săpător înnăscut: gheare și oase ale membrelor anterioare puternice, de care erau fixați mușchii tricepși puternic dezvoltați. Oasele extinse în așa mod aveau rolul de a servi drept sprijin suplimentar pentru schelet.

În ultimul timp cercetătorii au reușit să descopere rămășițe ale E africanus, care au păstrat chiar și oasele, care înconjurau orbita. După construcția acestora putem afirma că reptilele petreceau mult timp în întuneric, ce susține teoria că acestea săpau în pământ.

Vechile proto-țestoase au supraviețuit în urma Marei Extincții Permiane, care a avut loc cu aproximativ 250 milioane de ani în urmă, când de pe fața Pământului au dispărut o mare parte a speciilor de plante și animale. Posibil strămoșii țestoaselor au reușit să supraviețuiască datorită faptului că s-au ascuns adânc sub pământ.

sursa