Nu mai port tocuri! Iată 10 lucruri, pe care nu le mai fac la 40 de ani

Aș fi vrut să fiu așa sigură pe sine întotdeauna, să știu ce să fac, cum să mă comport și ce să spun, însă până pe la 35 de ani nu eram decât o persoană plină de complexe, care mă conduceam după principiul „trebuie”.

Am urmat un model de comportament impus de părinți, fără să mai pun la îndoială unele lucruri: într-adevăr se merită să le fac, sunt eu fericită dacă le fac și tot așa…

În acest fel, o parte din zidul din jurul meu a fost construit de părinții mei, iar cealaltă parte, care l-a făcut și mai înalt, am creat-o eu, cu eșecurile, regulile și temerile mele.

Aproape de 40 de ani, am început să fac totul, începând de la întrebarea „ce îmi doresc eu” și iată câteva lucruri, pe care am încetat să le mai fac.

Nu mai port tocuri. Știu că mă fac mai înaltă și mai sexy, însă pentru o femeie activă, care merge pe trotuarele noastre „perfecte” și în transportul public e un adevărat calvar. Iar în ceea ce privește nunțile și alte petreceri – eu vreau să mă distrez și să dansez, fără să mor de durere.

Nu mai cred că sexul, corpul și fiziologia sunt lucruri rușinoase. Eu am un corp, care nu este ideal, am riduri și celulită. De asemenea, am menstruație, uneori am coșuri și probleme cu burta. Iar dacă un bărbat simte dezgust atunci când aude că am ciclu sau că trebuie să-mi cumpere niște absorbante, înseamnă că nu e pentru mine.

Nu mai mențin o relație din motivul „s-ar putea să am nevoie”, „nu pot să refuz”, „este un om bun, nu vreau să-l supăr”. Încerc să comunic doar cu oamenii, alături de care mă simt confortabil și sunt mereu deschisă pentru noi cunoștințe. Dacă ceva nu merge, renunț, fără să pierd timpul.

Am încetat să mă învinovățesc pentru ceea ce fac și ce nu fac sau pentru faptul că nu sunt așa cum vor alții. Dacă nu vreau să răspund la telefon la ora 22.00, nu o fac. Dacă am greșit, îmi cer iertare, dar nu sunt gata să preiau și vina altora. Dacă nu pot îndeplini o rugăminte, refuz și explic de ce.

Am încetat să mai am așteptări și să-mi fac concluzii pripite. Încerc să-mi formez opiniile strict în baza faptelor și să scap de stereotipuri.

Nu-mi mai este rușine să zic cuiva că-mi datorează bani sau că mi-a promis ceva. Eu încerc să fiu mai responsabilă, să-mi îndeplinesc obligațiile. Promisiunea este un fel de contract. Dacă o parte și-a modificat condițiile, eu am dreptul să știu.

Nu-mi mai este rușine de bani și de faptul că sunt importanți pentru mine. Noi cu toții trăim într-o lume materială, cu toții muncim ca să câștigăm bani.

Nu mai judec oamenii după statut și nu-mi mai fac griji în privința propriului statut. Nu mai acord atenție la ce profesie, unde trăiește și ceea ce are o persoană, atitudinea sa contează.

Nu mai cred în șabloanele „ e prea devreme” și „e prea târziu”. Unii se căsătoresc prima oară la 18 ani, alții la 45. Unii finalizează studiile la 20 de ani, alții la 64. Fiecare dintre noi are propriile momente de glorie și propria viață.

Nu mă mai tem să încerc ceva nou și să greșesc. Viața îți oferă multe oportunități, nu trebuie să te temi să le încerci, chiar cu riscul de a greși.