Nu mai fi supărat! Efectele supărării pot fi devastatoare!

Supărarea este una din cele mai răspândite încălcări ale legilor universului, care poate determina mari neplăceri în viaţa, atât a celui pe care te superi, cât şi în propria ta viaţă. E un proces în care vă obișnuiți cu pierderea și o lăsați să treacă. Acest lucru necesită timp îndelungat și este greu. Supărarea este o problemă proprie, diferită pentru fiecare în parte. Sunt unele persoane care “ţin supărare”, adică prind ură pe cineva şi o alimentează cu gânduri negative în permanenţă. Însă astfel de persoane nu ştiu că de fapt îşi fac rău cu mâna lor.

Potrivit legii bumerangului, tot ceea ce emitem în atmosferă, din punct de vedere vibratoriu: gânduri, vorbe, dorinţe, fapte, sentimente se întorc la noi producând efecte perturbatoare în câmpul nostru energetic . De aceea nimeni nu poate face rău altuia, fără să plătească.

Supărarea e asociată cu sentimente şi emoţii negative: iritare, tristeţe, mânie, ură, teamă, depresie. Micile supărări cotidiene acumulate pot fi cele care îşi lasă cel mai mult amprenta asupra corpului şi minţii oamenilor, în mod diferit, înroşirea pielii, mâini umede, senzaţie de tremur, agitaţie, scăderea poftei de mâncare. De asemenea, pereţii stomacului produc o serie de acizi şi enzime care afectează mucoasa gastrică, favorizând apariţia ulcerului.

O nouă disciplină medicală, psihocardiologia, cercetează modul în care emoţiile negative ne ameninţă viaţa, ele având chiar puterea de a provoca paralizia unor porţiuni din miocard (sindromul inimii zdrobite).

Medicina tradiţională chineză face astfel o corelaţie dintre emoţii şi organele pe care le afectează:

1. mânia – ficatul

2. necăjirea excesiva – inima

3. tristeţea, melancolia – plămânii

4. frământarea, îngrijorarea – splina

5. teama – rinichii (rezervorul de energie al organismului).

Pentru ca o schimbare importantă să se producă e necesar să ieşim din anumite tipare emoţionale şi de comportament pe care le-am creat de-a lungul timpului, să facem aşa încât schimbarea să vină din interiorul nostru.

1. Să ne asumăm responsabilitatea emoţiilor, sentimentelor, gândurilor, vorbelor şi faptelor noastre.

2, Să căutam nu în exterior ci în noi înşine cauza greutăţilor cu care ne confruntăm.

3. Să avem acceptare şi recunoştinţă atât pentru persoanele implicate cât şi pentru situaţia respectivă.

4. Să învăţam să fim mai toleranţi.

5. Este mai bine să plângeţi, decât să urâţi. Dacă n-aţi reuşit să vă învingeţi pe dvs. înşivă, agresiunea se acumulează în mod inevitabil. Atunci când plângeţi, agresiunea apărută se distruge.

O gândire sau o acţiune negativă este resimţită dureros de mii de organisme. De aceea există o lege a naturii şi a ştiinţei (Principiul al III-lea al mecanicii cunoscut si sub numele de Principiul actiunii si reactiunii), conform căreia răul pricinuit altora ne face rău şi nouă înşine. De aceea străduinţa de a ierta duşmanii şi de a îndrepta spre ei numai gânduri de pace şi iubire constituie un act protector pentru noi.

Dar nu e suficientă doar înţelegerea la nivel intelectual ci şi integrarea şi schimbarea în acest sens a atitudinii şi a comportamentului. Doar aşa putem fi in armonie cu noi înşine şi cu ceilalţi.