La sigur nu ai știut! Câteva curiozități din istoria nasturilor

Probabil ai observat, că nasturii de la cămășile bărbătești sunt cusuți în partea dreaptă, iar la cele femeiești în partea stângă. Dar de ce? Oare este vorba de un capriciu al designerilor sau încă o modalitate de a arăta cât suntem de diferiți?

Răspunsul este mult mai interesant decât presupunerile noastre.

Primii nasturi au fost confecționați în jurul anului 2000 î. Hr., în perioada Bronzului. La început, oamenii nu legau nimic prin intermediul nasturilor, aceștia aveau rol decorativ, și erau făcuți din os, corn sau cohilii de scoici. Primii oameni care au atribuit nasturelui rolul pe care îl cunoaștem astăzi au fost grecii.

În Europa, nasturele a început să fie folosit abia prin anul 1200, atunci când cruciații s-au întors acasă după îndelungatele războaie împotriva musulmanilor, împrumutând nasturele și gaura de nasture de la turci și mongoli, pe care i-au întâlnit în drum.

Însă, deosebirea despre care am pomenit la începutul articolului a apărut abia în secolul XIII.

Doar femeile bogate și înstărite își puteau permite tendința nouă de a purta haine cu nasturi. Desigur, femeile bogate aveau servitori – fete, care le îmbrăcau în fiecare zi. Anume din această cauză, nasturii de la cămășile femeiești erau cusuți pe partea stângă: pentru ca servitoarelor să le fie mai convenabil să îi încheie (luând în considerare că majoritatea oamenilor sunt dreptaci). Iar bărbații se îmbrăcau desinestătător, deaceea nasturii erau cusuți pe partea dreaptă a cămășii. Astfel, până în prezent a rămas să fie utilizată această tendință de a confecționa cămășile pentru bărbați diferite de cele ale femeilor.

sursa