Își ura atât de mult fratele încât se gândea să facă un gard între gospodăriile lor. Dar, uite ce a urmat!

Trecuse deja mult timp de când cei doi frați, care aveau ferme vecine, s-au certat. Acesta a fost primul lor conflict serios din ultimii 40 de ani. Până atunci ei se ajutau reciproc, își împărtășau experiența și făceau schimb de produse. Acum însă relația lor e distrusă din cauza unui fleac ce s-a transformat în ani lungi de supărare.

Într-o zi, la ușa fratelui mai mare, Ion, a bătut un tâmplar, care își căuta de lucru pentru câteva zile. S-a gândit că un fermier ar avea nevoie de un ajutor calificat.

Fratele mai mare a acceptat cu plăcere, mai ales că i-a venit o idee superbă: „ Uite, vezi ferma vecină? Acolo trăiește fratele meu, săptămâna trecută între gospodăriile noastre era o luncă, însă el a mers cu excavatorul până la râu și a făcut ca între ogrăzile noastre să curgă acest râuleț. Cel mai probabil că a făcut-o intenționat, iar tu mă vei ajuta să mă răzbun și să construiesc un gard înalt, ca să nu-l mai văd.”

La care tâmplarul i-a zis: „ Cred că vă înțeleg situația. Vă rog să-mi dați materialele necesare și eu purced imediat la treabă.”

Așa cum Ion trebuia să meargă în oraș la cumpărături, i-a oferit tot de ce avea nevoie tâmplarului și a plecat.

Când s-a întors seara acasă, a rămas cu gura căscată. Tâmplarul în loc de gard a făcut un pod peste râuleț. Fratele îl aștepta la capătul său de pod cu mâna întinsă: „ Tu ești un om foarte bun, dacă ai decis să construiești un pod după tot ce ți-am făcut și ți-am zis.” După aceste cuvinte, frații s-au întâlnit la mijlocul podului și s-au cuprins.

Tâmplarul își strânse uneltele și pornise la drum. „ Stați un pic, mai rămâneți pentru câteva zile, am încă multe proiecte pentru dvs.”- i-a zis Ion. „ Aș rămâne cu plăcere, dar mai am de construit încă multe poduri.”

Sursa