Învață să confecționezi lebede și transformă-ți grădina în poveste. Nu e nimic complicat!

Bunicii mele îi place la nebunie grădinăritul, în grădina ei este mereu îngrijit și frumos. În ceea ce privește inovația și creativitatea, bunica este cea mai bună, ea știe să confecționeze din nimicuri – opere de artă. Astăzi am decis s-o descos de câteva secrete în ceea ce privește lebedele sale cu flori. Tot de ce vei avea nevoie va fi un pic de creativitate, timp și dorință.

Iată cum poți face niște lebede din sticle mari de plastic.

Fă rost de:

-o sticlă mare din plastic ( de vreo 5 litri);

-2 plase din sârmă;

-o sârmă groasă din metal;

-tencuială universală;

-tifon.

De la ce începi:

1. Taie o parte a sticlei, umple-o cu nisip și bagă sârma în capac, dându-i forma unui gât de lebădă. Ghidează-te după fotografii.

2. Aplică un strat de tencuială peste partea exterioară a sticlei.

3. Fixează în părțile laterale plasele, așa încât să devină carcase pentru aripi.

4. Apoi aplică încă un strat de tencuială, sculptând aripile lebedei.

5. Înfășoară în jurul sârmei tifon, pe care la fel îl vei acoperi cu tencuială, formând astfel gâtul și capul.

6. După ce ai terminat de modelat, lasă-ți opera la uscat.

7. Următoarea etapă îți va pune în valoare și abilitățile de pictor.

Nu-i așa că iese ceva minunat. Încearcă și tu! Îți va reuși!

Sursa