Întrebarea lui Socrate: Pe cine ai salva din incendiu, copilul sau soția?

Socrate, marele filozof și tată cu mulți copii, iubea să iasă în piață și să le adreseze întrebări dificile contemporanilor săi. Am încercat să aduc una dintre aceste întrebări la dezbaterea publică în zilele noastre. Iată ce a ieșit din asta! 

Era o seară obișnuită de toamnă. Ai mei erau împrăștiați prin camerele lor. Îl citeam pe Socrate. O întrebare m-a surprins: „Dacă ar fi un incendiu și ai putea salva pe unul singur, pe cine ai salva, pe soție sau un singur copil?” Toți bărbații au răspuns: „Copilul, desigur.” Iar Socrate a spus: „Eu mi-aș salva tânăra soție. Împreună ne-am plânge copiii, apoi ea îmi va naște alții. Iar dacă aș salva copilul, atunci va fi dureros și pentru mine și pentru el. Înfățișarea lui îmi va aminti mereu de această tragedie. Copilul și-ar pierde și frații și mama, apoi ar avea o mamă vitregă, care nu va putea să-l iubească așa cum l-a iubit mama lui.” Bineînțeles, dezbaterile nu s-au potolit încă mult timp.

Eram curioasă, ce va răspunde soțul meu. L-am întrebat, iar el fără să-și ia ochii din ziar a răspuns: „Copilul. Toți ar salva copilul. El este lipsit de apărare și… nu știu, dacă aș putea, i-aș salva pe toți, dar dacă pe unul – copilul!” I-am povestit despre Socrate și alegerea lui. Am discutat această întrebare toată seara. Aceasta s-a dovedit a fi incredibil de dificilă.

Dimineața, ambii am mers la muncă, copiii la școală și la grădiniță. Am avut o zi încărcată, nici nu mi-am amintit de Socrate. Soțul mi-a amintit, seara: „Credeam că astăzi mă distrug cei de la serviciu. În timpul pauzei de prânz, am început discuția despre Socrate. Le-am adresat întrebarea colegilor mei, răspunsurile au fost evidente. Eu le-am povestit că seara am răspuns la fel, dar dimineața m-am răzgândit, Socrate m-a convins cu argumentele lui” (pentru mine a fost o revelație).

După spusele soțului, toată lumea a lăsat mâncarea la o parte. Au început să strige și să aducă dovezi, au chemat colegi din alte departamente, și-au sunat prietenii. În cele din urmă, au chemat femeile de la departamentul de contabilitate, iar ele într-un glas au răspuns: „Ești nebun? Îți poți schimba soția. Copilul este sângele tău!” Salvarea a venit din partea șefului. El a observat absența tuturor de la locurile de muncă, s-a grăbit să-i calmeze și să împrăștie mitingul neautorizat.

Soțul s-a întors la locul lui de muncă și l-a găsit pe colegul său, un pensionar care stătea liniștit și își vedea de lucru. El nu a participat la dezbatere, a ratat prânzul și discuția aprinsă.

-De ce strigau toți? Bonusul salarial a fost anulat sau ce?

-Nu, am avut o dezbatere filozofică…

Soțul i-a pus întrebarea. Apropo, bătrânul era un familist, care a trăit cu soția mai mult de 40 de ani împreună, avea trei fii, fiecăruia i-a construit o casă cu propriile mâini, avea cinci nepoți, toți iubeau să-l viziteze.

Bătrânul a căzut pe gânduri: „Și ce, toți au spus că ar salva copilul? Iar eu mi-aș salva bătrânica mea! Copiii sunt oaspeți în familie, ei cresc și zboară din cuib. Da, ei mă iubesc și vin să mă viziteze. Însă fiecare dintre ei este o bucată ruptă din mine. Iar eu voi muri lângă bătrânica mea.”

Înțelepciunea acestui bătrân m-a uimit. M-am gândit, poate din acest motiv avem atâtea divorțuri, că nu ne prețuim familia corect? Poate că nu copiii ar trebui să fie cei mai importanți în familie? Poate că toată lumea ar fi mai fericită, dacă părinții s-ar prețui mai presus de toate între ei?