Începe și tu să trăiești mai simplu, vei înțelege ce te face cu adevărat fericit.Iată cum am ajuns eu la asta!

Încă de când mă țin minte, eu sufeream că în viața mea lipsesc unele bunuri materiale. În copilărie acestea erau jucăriile ce nu le aveam, apoi în calitate de obiectul mult dorit erau pantofii de lac și hainele la modă, ca și la alte fetițe, după asta eu visam la un telefon mobil și la o geantă stilată, dar aveam doar un rucsac vechi dar comod. Deci, cu cât creșteam eu cu atât se măreau cantitatea și calitatea dorințelor mele. La fetele din clasă, publicitate, străzi, filme – peste tot eu vedeam ceea, ce eu nu aveam și fără de care credeam, că viața mea nu este normală și îndestulată.

Părinții mei nu își permiteau să ne îmbrace pe mine și pe sora mea în haine la modă și să ne cumpere unele „excese” și gadgeturi. Plus la toate, tatăl meu era adeptul unei metode stricte de educație și considera că el știe mai bine ce și când trebuie să ne deie sau să ne cumpere. Iar eu mă închideam în sine tot mai mult, eram invidioasă pe restul lumii „normale”. Iar normali, îmi păreau oamenii ce își pot cumpăra tot ce își doresc…

Apoi, câte puțini au început să apară banii și în familia noastră. Dar eu nici nu aveam o ideie, cum să îi gestionez competent. Îi cheltuiam pe reviste de modă, gume de mestecat și fast-fooduri, hobby-uri diferite, pe care nu le duceam niciodată până la capăt, cărți, pe care nu le citeam până la sfârșit, haine care deloc nu se combinau între ele, adică pe diferite fleacuri. Iar moda nu stătea în loc, reclama de pe paginile revistelor mă tot îndemnau să cumpăr tot mai multe lucruri noi și „foarte necesare”. Prietenele se lăudau cu noile cumpărături în fiecare săptămână, iar eu nu mai puteam să alerg după acest tren ce se mișca înainte cu viteză maximă, încercând să înțeleg: Ce și cum să cheltui? Pentru ce îmi trebuie lucrurile astea? Unde să le mai pun pe toate? Ce să îmbrac? De ce eu încă nu sunt ca ceilalți și de ce nu îmi place ceea ce am? Ce mă apasă atât de tare?.. Cred că un om matur și rațional, demult s-ar fi liniștit și ar fi încercat să înțeleagă și să conștientizeze. Dar eu… eu am găsit modalitatea proprie de a soluționa problemele din viața mea – m-am căsătorit.

După ce am făcut acest pas presiunea asupra mea a crescut și mai mult. A crescut și cantitatea de lucruri necesare. Clanul femeilor casnice și a mamelor – model și-au lăsat amprenta. Aici e mai dur decât în vreo sectă oarecare. Trebuia mereu să corespund statutului meu, să mă comport într-un anumit fel. Să cumpăr: veselă, covoare, mărunțișuri prin casă, tablouri, linguri și seturi, cosmetică, ca să îi plac soțului, haine, ca să arăt ca toți, haine și cosmetică pentru copii, ca să nu par egoistă, cărucioare de ultimul model, vaze frumoase și fețe de masă, pentru a fi o „gospodină adevărată”… Dar bani pentru toate aceste chefuri nu ne ajungeau, și eu mă frustram încercând să devin soția și gospodina ideală. Dar idealul rămânea irealizabil.

La un moment dat am înțeles că nu mai rezist așa. Nu pot să mă gonesc într-una și să fiu așa cum vreau să mă vadă soțul, rudele, cei ce mă înconjoară, reclama, standardele de frumusețe, opinia publică. Nu am bani pentru a fi soția și gospodina ideală și nu am dorință să trăiesc o astfel de viață. Ceea ce doream mereu să obțin nu mă făcea fericită. Eu nu sunt consumatorul ideal, soția ideală, viața mea nu este pentru Instagram, eu nu sunt un șurubel în sistemă. Nu vreau să fiu.

Am petrecut jumătate de an în reflecții și schimbări: conștientizarea informației pe care am citit-o și auzit-o despre minimalism, altă înțelegere a religiei mele și practica spirituală, schimbarea garderobei, aruncarea lucrurilor de care nu am nevoie, despărțirea și împăcarea cu soțul, două schimbări de locuințe. În această perioadă eu am înțeles că modul în care trăim noi nu este alegerea noastră. Noi suntem influențați de părerea celor din jur, modă, mass-media, frica de singurătate și dorința de a fi fericit cumpărând și ajungând la un moment dat cu o mulțime de lucruri de care nu ai nevoie.

Nu mai am nevoie de un așa mod de viață. Acum nu am prea mulți bani la fel ca și înainte, dar nici nu simt necesitatea de a avea multe lucruri. Vreau mai mult să cheltui banii pe călătorii și pe emoții pozitive. Depun eforturi pentru a obține cunoștințe noi, pentru a educa copiii și pentru a avea relații armonioase cu oamenii apropiați. Nu mai sunt invidioasă și nu încerc să corespund anumitor standarde. Este viața mea și calea mea spirituală, și nu materială. Iar capitalul principal pe care îl dețin este dragostea mea și pacea și liniștea gândurilor mele.