Ieși din zona ta de confort și cunoaște o cu totul altă viață. Iată 4 concluzii la care am ajuns eu!

Speri să-ți întâlnești ursitul, dar mai degrabă te zgârii pe față decât vorbești cu un necunoscut. Vrei să-ți inițiezi propria afacere, dar gândindu-te la toate dificultățile legate de organizare, renunți. Vrei să-ți impresionezi șeful la corporativ, dar te temi să zici ceva din frica de a nu spune ceva greșit…

Zona de confort – este cea din care nu ne dorim să ieșim din teama că poate fi mai rău decât este.

În realitate, cel mai important lucru pe care l-am înțeles eu după ce am ieșit din zona de confort pentru a 850-a oară este:

Noi nu ne împiedicăm de o viață minunată… noi o creăm, iar pentru asta trebuie să părăsim zona de confort.

Înainte ca să purced la proiectul meu „Anul fricii”, eu eram cel mai neinteresant și ratat om de pe planetă.

După ce am dedicat 10 ani din viața mea studierii psihologiei succesului, eu am decis să abordez în fiecare zi câte o problemă, ieșind din zona mea de confort.

Asta trebuie să faci și tu, să lupți cu fricile, să accepți provocările… numai așa poți obține succes. Așadar, iată care sunt concluziile la care am ajuns eu:

1. Chiar dacă ne aflăm pe drumul corect, noi continuăm să ne îndoim de noi înșine.

Atunci când ești gata din timp că îți va fi frică, lupta va fi deja câștigată pe jumătate. N-are însemnătate cât de important va fi pasul pe care-l faci., fie că e vorba de o plimbare, un compliment unui necunoscut sau o întrebare curajoasă șefului, atunci când ești pe drumul corect, dubiile și frica îți vor fi alături.

O să mai ai nevoie doar de niște practică pentru a poseda această realitate…

Astăzi eu privesc dubiile și frica nu ca pe roșu de la semafor, ci ca pe un proiector care-mi luminează calea.

2. Poți să iubești oamenii, fără să-i asculți.

Este foarte importantă prezența unor oameni dragi alături pe care să te bazezi și în care să ai încredere. Dar chiar și așa, sfaturile celor care te iubesc nu întotdeauna sunt în favoarea ta. De aceea iubește pe cine vrei, dar nu neapărat să le urmezi sfaturile.

De aceea, fă ceea ce-ți spune inima, riscă. Lasă dubiile și părerile altora referitor la modul cum să-ți trăiești tu viața, să rămână problema lor și nu a ta.

Fii stăpân pe propria viață și lasă-i pe ceilalți să și-o trăiască pe a lor.

3. Poți fi numit nebun, înainte să fii considerat „cool”.

Atunci când tu îți provoci propriile temeri, așteaptă-te să fii numit mai întâi nebun.

În zilele noastre e „cool” faptul că doar cu ajutorul laptopului eu am reușit să organizez în același timp 2 afaceri online de succes.

Dar știți ce nu a fost „cool” inițial?

Mica mea idee excentrică, care mi-a venit în 2013. Atunci eu am decis, ca în fiecare zi, timp de un an, să fac ceva care să mă scoată din zona mea de confort. Atunci mă priveau ca pe o nebună, nu doar prietenii și părinții, dar și cei care nu mă cunoșteau.

Însă în acest fel eu am decis să fiu întotdeauna prima acolo unde e nevoie de voluntari, am început să port fuste, pentru a lupta cu nemulțumirea de corpul meu; eu am cerut mărirea salariului cu 33% și am primit-o. Totul este posibil, nu te mai teme!

4. Nu va trebui să alegi între priorități și visuri. Le poți combina.

Noi am ales să gândim eronat în ceea ce privește alegerea în viață, de genul: carieră sau familie? De fapt, ceea ce ai de făcut e să înlocuiești prepoziția „sau” cu „și”.

Eu sunt mamă și am și o afacere cu care mă ocup noaptea sau în week-end. Eu sunt invalidă din naștere, dar pot să călătoresc în toată lumea.

Pentru ca să poți asta trebuie să fii tare. Să depășești orice dubii și să nu renunți la visurile tale.

Cea mai mare greșeală a oamenilor este în încercarea de a face totul, fără să iasă din zona de confort.

Sursa