Iată de ce lumea ar putea fi doar o simulare a realității. Această teorie îți va da și ție de gândit!

Probabil, ai auzit de teoria potrivit căreia lumea în care trăim poate fi o simulare computerizată foarte sofisticată, ce ne oferă senzația că ne aflăm într-un univers real. Recent despre acest subiect a discutat Elon Musk. Și s-ar putea să aibă dreptate.

Haideți să vedem, de ce lumea ar putea fi o simulare. Pentru început, trebuie să delimităm percepția de realitate. Realitatea este un set de impulsuri electrice, interpretate de creierul nostru. Noi percepem lumea indirect și într-un mod deloc perfect. Dacă am putea vedea lumea așa cum este nu ar exista niciun fel de iluzii optice, daltonism sau trucuri ce ne duc în eroare.

Mai mult ca atât, noi percepem o versiune simplificată  a acestei informații senzoriale. Pentru a vedea lumea aș cum este e nevoie de prea multă putere de calcul, de aceea creierul nostru o simplifică. Din această cauză, ceea ce credem noi că este realitate, e doar o încercare a creierului de a prelucra datele de intrare, provenite de la organele senzitive.

Iar dacă percepția depinde de un flux simplificat de informație, nu are importanță care e sursa sa – lumea fizică sau simularea computerizată, care ne oferă aceeași informație. Oare e posibil de realizat o simulare atât de puternică? Haideți să analizăm universul din punct de vedere al fizicii.

Legile fundamentale

Din punct de vedere fizic, la baza lumii stau 4 forțe fundamentale: gravitația ( forța de atracție), forța electromagnetică, forța nucleară slabă și forța nucleară tare.

Este destul de simplu de calculat acțiunea acestor forțe și de simulat interacțiunile dintre ele, într-o oarecare măsură, noi deja facem asta. Însă cu cât mai multe interacțiuni dintre particule apar în acest proces, cu atât mai greu pot fi ele modelate.

În prezent noi nu avem suficientă putere de calcul, pentru a modela tot universul. Fizicienii ar putea spune că această modelare este imposibilă și nu din cauza că e prea grea, dar pentru că computerul, care modelează universul, va fi mai mare decât tot universul. Și evident, aceasta este o sarcină imposibilă. Doar că în această logică există o lacună: să simulezi universul și să creezi senzația că trăim într-un astfel de univers, nu este același lucru.

Multe sarcini n-ar fi putut realizate la computer, dacă creierul n-ar putea fi amăgit. De exemplu, atunci când privim un video, care este transmis cu întârzirere și fragmentat, noi îl percepm ca pe ceva neîntrerupt. Logica e simplă: trebuie să reducem detalierea până la nivelul care presupune un compromis optimal dintre calitatea și complicitatea, la care creierul încetează să vadă deosebirile.

„Realitatea” e doar un cuvânt

Să ne imaginăm pentru un minut, că universul nostru chiar este o simulare computerizată. Acest fapt generează următorul lanț logic.

1. Dacă universul e doar un model, atunci este o combinație de biți și octeți, adică de informație.

2. Dacă universul este o informație, atunci și tu ești informație și eu.

3. Dacă noi toți suntem informație, atunci corpurile noastre sunt doar o materializare a acestei informații, un fel de avataruri. Informația nu este atașată de un obiect concret. Ea poate fi copiată, transformată sau modificată.

4. Orice comunitate, capabilă să creeze simularea lumii, este capabilă și să ofere un nou avatar informației tale „personale” .

Altfel spus, informația care ne reprezintă, nu este legată de corp. Filosofii și teologii sunt demult timp în contradicție în ceea ce privește dualitatea trupului și sufletului.

În acest fel, realitatea este informație și noi suntem informație. Simularea este o parte a realității, pe care o simulează și ceea ce simulăm, la fel este realitate din punct de vedere al celor pe care-i simulăm. Respectiv, realitatea este ceea ce trăim, adică ceea ce simțim și percepem.

Sursa