Iată cum se fac schimbările! Soția lui Steve Jobs va oferi $50 mln pentru 5 cele mai bune proiecte de reformă în educație

Deja de mai mult timp, în SUA, are loc o reformă totală, unică și foarte inteligentă.

Cine a organizat-o? Nu miniștrii, deputații sau oamenii de știință, dar soția lui Steve Jobs – Laurene Powell Jobs.

Fiind dezamăgită de conducerea țării și de conservatorismul din învățământ, dar și în memoria soțului său, ea a luat inițiativa în propriile mâini.

Încă anul trecut a fost lansat concursul XQ, al cărui premiu de $50 mln va fi câștigat de cel care va oferi Americii cel mai bun proiect de „Super Școală”. Condiția principală a fost să participe doar echipe, iar concursul se desfășoară în etape.

Premiul va fi împărțit de 5 cele mai bune proiecte, care va fi primit în rate – câte 2 milioane anual timp de 5 ani.

Consider că e o idee foarte bună, întrucât în așa fel reforma va putea fi dusă până la capăt.

Începutul a fost grandios, peste 70 000 mii de participanți s-au avântat în competiție, formând circa 2000 de echipe din toate statele.

Pentru ca să nu se creeze un haos, proiectul a fost structurat în mai multe secțiuni:

1. Cercetare și prognoze. Aici a trebuit de descris cum elevii secolului 21 trebuie să studieze astăzi, pentru a deveni cineva mâine.

2. Design. Care e misiunea școlii? Ce vreți să construiți? Ce va fi eficient astăzi și mâine în educație? Cum veți motiva copiii? Cum trebuie să fie profesorii?

3. Dezvoltare. Cum se va reorganiza managementul și evaluarea? Cum se vor schimba regulile de învățare? Cum trebuie să fie gestionată o instituție de învățământ?

Și cel mai principal: Sunteți gata să creați școala visurilor voastre, luând în calcul toate aceste greutăți?

Chiar dacă această competiție este încă în delurare, mulți participanți nu au așteptat până va fi anunțat câștigătorul și au început să-și reconstruiască totalmente procesele școlare.

Astfel s-a aflat ce-și doresc elevii:

-Să studieze prin intermediul studiilor de caz și a proiectelor, dar nu prin lecții lungi și plictistoare.

-Să lucreze în echipe, în încăperi liniștite și nu în aule gălăgioase.

-Școlile să fie dotate cu echipamente cât mai multe pentru activități practice.

-Profesorii nu doar să predea materialul, dar și să devină prieteni pentru elevi.

-Mai mult spațiu și echipament pentru sport.

-Lecții în spații deschise.

Astfel în toată țara au început schimbările, deși în semifinală au trecut doar 50 de proiecte.

De unde știu eu astea?

Pentru că sunt și eu unul dintre străinii care participă la acest concurs. Proiectul nostru se numără printre cele 50 de semifinaliști și despre asta s-a vorbit la toate televiziunile americane.

„XQ Super school project.” ( aceasta e denumirea completă a concursului) va deveni o trambulină pentru o mișcare mult mai mare, iar americanii speră că școala arhaică să devină una complet nouă.

Vladimir Spivakovki

Sursa

error: Content is protected !!