Iată cum să trăiești 100 de ani: secrete de longevitate de la suedezi

Suedia este țara longevivilor. Majoritatea pensionarilor duc un mod activ de viață, iar cei de 80 de ani arată ca de 50. Bertil Marklund, gerontologul suedez, dezvăluie 10 secrete de sănătate a compatrioților săi.

10. Fii mai activ

Poporul suedez este foarte sportiv. Jumătate din locuitorii acestei țări practică dimineața joggingul, iar la sfârșitul lunii februarie în școli se organizează vacanța sportivă, în cadrul căreia familiie merg la munte și schiază.

Activitatea fizică reduce nivelul de stres și stimulează producerea hormonului fericirii. Mergi cât mai mult pe jos, cu bicicleta, joacă fotbal cu copiii, practică dansul sau orice altceva îți place.

9. Nu te îngrijora din cauza fleacurilor

Doctorul Marklund ne amintește că „reacția de stres este necesară pentru supraviețuire”. Însă dacă te enervezi de fiecare dată când nu găsești cheile sau te-a călcat cineva pe picior nu este un simptom prea bun.

Trebuie să înveți să-ți controlezi emoțiile și să nu te lași scos din fire din cauza unor fleacuri.

8. Dormi bine, dar nu prea mult

În timpul nopții organismul se recuperează. Insuficiența de somn îți afectează aspectul fizic, îți slăbește imunitatea, contribuie la creșterea ta în greutate și îți provoacă diverse afecțiuni. Însă chiar și așa cercetătorii nu recomandă să dormim mai mult de 10 ore pe zi.

7. Fii prieten cu soarele

Suedia nu este o țară cu temperaturi prea înalte, de aceea locuitorii ei nu scapă nicio rază de soare. În zilele mai călduroase, ei petrec foarte mult timp afară, la terasă sau în parc și absorb de la soare cât mai multă vitamina D, care este necesară pentru activitatea sistemului nervos, oaselor rezistente și a unui sistem imunitar puternic.

6. Alimentează-te echilibrat, moderat și divers

Nu trebuie să stai la dietă sau să ai zile de detoxifiere. Este suficient să minimizezi consumul de zahăr rafinat, semifabricate, mezeluri și afumături.

Suedezii mănâncă foarte mult pește, în special somon, legume proaspete, pâine integrală și produse lactate.

5. Bea apă și cafea

Hidratarea este necesară pentru funcționarea organismului nostru, care este constituit în proporție de 60% din apă. El pierde zilnic câte 1,5 litri de lichide, de aceea noi trebuie să le completăm, în caz contrar celulele nu se reînoiesc cum trebuie, impulsurile nervoase trec mai lent, iar organismul îmbătrânește mai rapid.

Când vorbim despre lichide ne referim nu doar la apă, dar și la cea provenită din legume, fructe, supe, ceai și cafea. Apropo de cafea, suedezii sunt amatori de cafea, iar doctorul Marklund a vorbit în cartea sa despre mai multe beneficii ale acestei băuturi.

4. Monitorizează-ți greutatea

Este bine cunoscut faptul că obezitatea duce la apariția maladiilor cardiovasculare și la diabet. Doctorul suedez ne recomandă să mâncăm încet, să nu mâncăm mai mult decât o porție și să alegem produsele sănătoase.

3. Ai grijă la dantură

Respectă igiena dentară, mergi de 2 ori pe an la stomatolog și nu consuma prea mult dulce. Astfel, vei evita complicațiile care pot avea loc în legătură cu problemele gingivale și de dinți.

2. Gândește pozitiv

Dispoziția proastă duce la depresie, lipsa vitalității și obseală cronică. Încearcă să petreci cât mai mult timp cu oameni pozitivi, cu cei apropiați, ajută-i pe cei care au nevoie și încearcă să faci această lume mai bună.

1. Fii activ din punct de vedere social

Oamenii care sunt singuri, mor mai devreme. De aceea ieși mai des la întâlniri cu prietenii, fă-ți amici noi, găsește-ți un hobby care te va ajuta să comunici mai mult, de exemplu: dansul, șahul, cursuri de artă ș.a.

Sursa