Iată cât trebuie să mergi pe jos pentru a învinge depresia și a amâna îmbătrânirea

Mersul pe jos este capabil să-ți reducă anxietatea, să te scape de oboseală, să te ajute să învingi degresia, furia și să-ți creezi o dispoziție bună – la această concluzie au ajuns oamenii de știință.

În cadrul unui studiu recent, aceștia au stabilit că pentru a obține aceste rezultate este nevoie ca o persoană să parcurgă 10 mii de pași pe zi.

Până nu demult majoritatea studiilor erau axate pe acțiunea efortului fizic sporit asupra profilaxiei maladiilor cardiovasculare. De data aceasta, la această cercetare au participat oamenii cu indicele crescut al masei corporale. Timp de 3 luni, 35 de femei, care suferă de obezitate, cu vârsta cuprinsă între 30 și 50 de ani, au parcurs câte 10 mii de pași pe zi. Femeile au beneficiat lunar și de consultațiile unui nutriționist.

S-a demonstrat că mersul zilnic influențează pozitiv nu doar starea fizică a persoanei, dar și sănătatea psihică – reduce anxietatea, oboseala, furia. Iar prin acest fapt îi ajută să lupte cu îmbătrânirea, întrucât cercetătorii sunt de părerea că depresia și stresul emoțional apropie bătrânețea și grăbesc procesul de încărunțire a firelor de păr.

Alte cercetări au scos în evidență încă mai multe beneficii ale mersului pe jos, cum ar fi: prevenirea apariției maladiilor cardiovasculare, a diabetului de tip 2, îmbunătățirea activității creierului, întărirea oaselor, articulațiilor, reducerea riscului de aparție a cancerului mamar și de colon, îmbunătățirea vieții sexuale ș.a.

Spre deosebire de alte activități fizice, mersul pe jos este recomandat tuturor: însărcinatelor, obezilor, bătrânilor și bolnavilor.

Pentru ca mersul pe jos să-ți aducă și mai multă satisacție, ieși la plimbare împreună cu familia, prietenii sau cu animalul de companie.

Sursa