Ia antidepresive, fă terapie și… adoptă un animal de companie? Iată metoda eficientă în tratarea depresiei!

Un nou studiu a arătat că adoptarea unui animal de companie sporește efectul medicamentos în tratarea despresiei. 

Depresia, sau mai exact tulburarea depresivă majoră, este o boală mintală caracterizată prin dificultăți de reglementare a dispoziției.

Timp de un an, depresia apare la aproape 7% din americani, o mare parte din care sunt femeile. Cercetările au arătat că atât medicamentele cât și psihoterapia pot fi utile în tratarea depresiei.

Oamenii, care au unul sau mai multe animale de companie, au parte de un șir de avantaje în acest caz. Animalele ne salvează de singurătate și pot deveni adevărați prieteni ai oamenilor. Înafară de asta, ne motivează să facem mai multă mișcare, grija și dragostea față de ei ne fac viața mai semnificativă.

Într-un studiu recent, publicat în Journal of Psychiatric Research, oamenii de știință M. Pereira și J. Fonte au încercat să determine dacă adoptarea animalelor poate fi de ajutor în cazul oamenilor care suferă de depresie rezistentă la tratament.

Cercetătorii au contactat 80 de pacienți (50 femei și 30 bărbați) cu depresie rezistentă la tratament, aceștia au primit medicamente pentru 9 -15 luni fără vreun rezultat sau succes. Oamenii de știință i-au îndemnat pe acești pacienți să adopte un animal de companie.

Din toți pacienții, 33 (25 femei și 8 bărbați) au căzut de acord să adopte un animal de companie. Pentru comparație, cercetătorii au folosit alte 33 de persoane din pacienții rămași (care nu au dorit să ia un animal de companie). 18 Oameni au adoptat câini, 7 au adoptat 2 câini odată, și 7 au adoptat o pisică. Ambele grupuri urmau același tratament medicamentos în continuare.

Starea pacienților a fost analizată timp de 3 luni. Una dintre principalele metode de evaluare utilizate a fost Scala Hamilton de evaluare a depresiei, care include întrebări legate de vină, insomnie și alte simptome. Un rezultat care depășește 23 de puncte este de obicei asociat cu depresie severă, pe când un scor mai jos de 7 puncte indică absența acestei diagnoze.

După 12 săptămâni, rezultatele au arătat că grupul de pacienți care aveau animale de companie au obținut îmbunătățiri semnificative, în comparație cu starea de la începutul experimentului și cu celălat grup de pacienți.

O treime din întregul grup au luat un scor mai mic de 7 puncte (adică nu mai sufereau de depresie). Aceste rezultate sunt destul de promițătoare și servesc drept start în cercetările mai aprofundate ce țin de tratarea depresiei cu ajutorul adoptării unui animal de companie.

Posibil va veni o zi, când prin recomandările medicamentoase și psihoterapeutice, medicul va prescrie pacienților: ,,Vă recomand să adoptați un câine sau o pisică adorabilă!”