Generația înghesuită: De ce, cei care acum au peste 50 de ani, nu au reușit să trăiască pentru sine!

Când aveam vreo 5-6 ani și mă distram sărind seara în camera mea, tata și mama îmi spuneau: „Stai liniștit! În apartamentul de mai jos trăiesc vecini, au venit acasă de la serviciu, sunt obosiți, îi deranjezi!” Și eu încercam să stau liniștit. Acum am 60 de ani. În apartamentul de sus, copiii sar în sus și fac gălăgie în fiecare seară. Dar dacă îi rog pe părinții lor să facă ceva, îmi spun cu o indignare politicos ascunsă: „Doar sunt niște copii!” E dificil să înțelegem ce este mai mult aici – sfânta convingere că libertatea copilului nu poate fi limitată sau elementara lene părintească. Dar mie ce-mi pasă? Eu iarăși încerc să stau liniștit.

Generația mea a fost captată între mentalitatea secolului XX și cea a noului mileniu. Îmi amintesc foarte bine cum copiii sub 12 ani nu aveau voie la casele de odihnă. Fiind deja adolescent, părinții mă duceau la bunica la țară, după care singuri plecau la odihnă la munte sau la mare. Era foarte dezamăgitor! Apoi, limita de vârstă a fost redusă și noi cu soția am început să o luăm pe fetița noastră cu noi în vacanțe. Dar să luăm cu noi un copil de 5 ani la restaurant – un astfel de gând nici nu ne trecea prin cap, părea sălbatic și ridicol. Acesta era un divertisment pentru adulți, unde oamenii beau, fumează, dansează.

Acum oamenii merg la restaurante cu bebeluși, chiar dacă e seară – cu atât mai mult că fumatul a fost interzis acolo. La restaurant, părinților li se oferă un scaun convenabil pentru copil, creioane, cărți, jucării… grozav! Copiii, de fapt cum și ar trebui să fie, țipă, plâng, varsă suc, aruncă mâncare pe podea. Mamele încearcă să-i calmeze. Restul vizitatorilor stau cu zâmbete artificiale: intenționam să iau cina în confort, dar – „Sunt doar niște copii!”

Pe scurt, noi, cei care acum avem peste 50 de ani, nu am reușit să ne trăim viața în plăcere. În copilărie încercam să-i mulțumim pe adulți, acum încercăm să le facem pe plac copiilor – mai exact, părinților acestor copii.

Generația înghesuită – aceasta este, de asemenea, o realitate demografică. Oamenii au început să trăiască mai mult, dar să nască mai târziu. Nu demult (după standardele istorice, desigur!) până la 45 de ani, oamenii reușeau să-și crească și să-și trimită copiii în viața independentă. O treime din viață trăiau sub îngrijirea adulților, a doua treime – singuri îngrijeau de copii, în schimb a treia treime își trăiau viața fără griji și nevoia de a-și bate capul de cineva.

Acum, totul este diferit – simbolul epocii a devenit omul de 40 de ani, care cu o mână duce căruciorul cu un bebeluș, iar cu alta – scaunul cu rotile în care stă tatăl său bătrân. Prin urmare, tinerii moderni, care parcă și-ar anticipa soarta „captată”, tind să prelungească anii copilăriei și a tinereții lipsite de griji. Nu se grăbesc să întemeieze o familie și nici să aibă copii.

Dar iată încă o capcană. Grija cuprinzătoare și îndelungată a părinților se transformă în atenția lor solicitantă asupra vieții copiilor maturi. Altfel nici nu poate fi: orice investitor, sponsor și chiar binefăcător necesită întotdeauna un raport. Să scapi de această capcană poți în felul următor – să zbori cât mai repede din cuib.