Fiica lor de 15 ani le fura banii din portmoneu! Părinții au rămas fără grai când au aflat, ce a decis să facă!

-Nu pot să cred, că fiica noastră este o hoțoaică. Ea fură bani când de la mine din portmoneu, când de la soț. Câte puțin, de aceea noi nu observam de la început. Abia când am început să ducem cont de banii mărunți pe care îi avem, am înțeles ce se întâmplă. La vârsta asta nu știi cum să te comporți cu acești adolescenți. Îmi e frică să nu o îndepărtez, – mi se plângea fosta colegă de clasă, care arăta foarte mâhnită de problemele cu copilul.

Victoria este unicul lor copil, are 15 ani și până în prezent aveau niște relații foarte bune, nu le crea probleme. Familia lor nu este una nevoiașă, chiar destul de prosperă aș zice. Fetița are bani de buzunar, învață bine la școală, este responsabilă și sârguincioasă.

Din această cauză noutatea, că fata fură bani de la părinți m-a șocat puțin. Ambii părinți erau pierduți și nu știau cum să se comporte într-o astfel de situație. Din fericire, i-a ajuns capul să nu se grăbească, și au decis să încerce să se clarifice. Iată aceste circumstanțe i-au adus la mine în oficiu, având nevoie de un detectiv privat.

Pentru început am hotărât să urmărim fata pentru a afla, unde merge, cum își petrece timpul liber, ce face atunci când părinții nu sunt acasă. Presupunerile erau diverse, până la cele mai îngrozitoare…

Având-o pe Victoria sub supraveghere, o urmăream practic peste tot. De la școală spre casă, apoi la școala de arte, magazinul de cărți, bibliotecă. BIBLIOTECĂ? Acum copiii mai merg la bibliotecă?

Acest copil mă intriga tot mai mult. Era absolut neclar, pentru ce are nevoie ea să fure bani? După asta s-a întros acasă, și așa câteva zile la rând. Absolut nimic dubios.

Părinții au decis să mai continuăm supravegherea pentru încă câteva zile, ca să fie complet siguri că totul e în regulă. Vineri dimineața m-a sunat mama Victoriei și cu glas îngrijorat mi-a spus că din portmoneu iarăși au dipărut niște bani.

În această zi, după școală fata s-a îndreptat nu spre casă, ca de obicei, ci în direcția opusă. A urcat în autobus, a mers 6 stații, a coborât din transport și a intrat în supermarket.

De acolo a ieșit cu două sacoșe pline și deja pe jos a pornit de-a lungul unei străzi umbrite. Era destul de ușor s-o urmăresc, căci ea nici nu încerca să se ascundă sau să verifice dacă merge cineva în urma ei. Am mers așa până ea a ajuns la o portiță din fier. Pe portiță atârna o placă pe care scria ,,Casa de copii Nr. 11”. În moment ce ea a intrat, am auzit un strigăt voios de copil ,,Victorița a venit!”

Printre gard puteam să văd cum fata îi servea pe toți copilașii cu dulciuri și biscuiți. Era clar că o cunosc destul de bine, nu doar copiii dar și personalul de acolo.

Eu stăteam și priveam această scenă și mie – fostului ofițer de urmărire penală, îmi curgeau lacrimi, pe care nu le puteam controla.

După ce părinții Victoriei au aflat totul, au discutat ca să afle de ce a decis să procedeze așa. S-a dovedit, că ea a văzut la televizor o emisiune despre casa de copii din oraș și a decis să bucure cumva acei copii. La început le-a dăruit toate jucăriile, apoi le cumpăra din banii de buzunar câte ceva. Dar nu erau de ajuns, ca în fiecare săptămână să-i servească cu dulciuri pe 20 de copii.

În acest an, familia a renunțat la călătoria în vacanță, și cu banii economisiți au decis să cumpere cele mai necesare lucruri pentru casa de copii…