Fă-ți ordine în casă, dacă vrei să fie ordine în viață! Acest articol te va pune mai întâi pe gânduri și mai apoi pe treabă!

Zilele acestea am început să mă întreb cum locuința în care trăim ne influențează din punct de vedere psihic….

Există oare vreo legătură dintre spațiul interior și conștiință, dar și cu ceea ce se petrece în viața noastră?

Aproximativ cu vreo 7 ani în urmă începusem să studiez arta Feng Shui. Pentru cei care nu cunosc, aceasta este o știință veche chineză al cărei scop este găsirea armoniei cu mediul înconjurător și interacțiunea energiilor. Altfel spus aceasta ne învață cum să ne amenajăm spațiul interior în așa fel încât să atragem în casă iubirea, banii, sănătatea și fericirea.

Deși nu cred toți în asta, eu cred că există, totuși, câteva principii care chiar funcționează.

Trebuie să recunoaștem, casa noastră nu este doar locul unde trăim și ne petrecem nopțile. Este ceva mai mult. Este o continuare a eului nostru.

Atunci când ne amenajăm locuința noi manifestăm astfel atitudinea noastră față de sine, față de lume și față de oameni.

Dacă e să privim cu atenție la ceea ce ne înconjoară, vom vedea reflexia noastră.

Pereții ne influențează dispoziția, modul cum ne simțim și cum gândim.

Uite-te prin jur și spune ce vezi: un apartament plăcut și confortabil sau o canapea stricată și niște pereți la care nu poți să te mai uiți.

Acum trebuie să înțelegi că așa cum îți vezi casa, așa îți vezi și viața. Noi ne creăm realitatea după propriul model.

Tot ce facem în locuința noastră se reflectă în viața noastră. Gunoiul din casă simbolizează dezordinea la muncă, în iubire și în sănătate. În timp ce un spațiu confortabil, armonios atrage după sine bucuria și succesul.

Care este legătura? Dacă e să comparăm gunoiul din casă, cu cel din viață atunci vorbim în primul caz de lucruri vechi, pe care nu le mai folosim, de colțurile întunecate în care ne temem să ne uităm ca nu cumva să dăm de murdărie, iar în al doilea caz noi suntem plini de gunoi format din supărări, frici, convingeri neactuale, relații nefericite. Și aici găsim colțuri întunecate, este vorba de acele probleme la care alegem să închidem ochii, pe care nu vrem să le vedem și să le rezolvăm.

Putem să ne schimbăm viața, dacă vom reamenaja casa? La această întrebare nu există un răspuns univoc. Însă cu siguranță putem spune că dacă vom începe să ne iubim casa, să ne înconjurăm de lucruri plăcute și de curățenie, ne va fi mult mai ușor să rezolvăm problemele din viață.

De exemplu, chinezii atunci când vor schimbări în viața lor mută cu locul 27 de lucruri din casă.

Ce putem face noi? Începe de la lucrurile neplăcute, inutile și cele care îți provoacă amintiri negative. Scoate din casă: fotografiile foștilor parteneri, hainele vechi, mobila și tehnica stricată, ziarele și jurnalele vechi, vesela spartă și hainele care nu le mai îmbraci demult. Apropo, nu e neapărat să le arunci, lucrurile bune le poți dărui celor nevoiași.

Atunci când scăpăm de gunoiul din casă noi îi comunicăm conștiinței că suntem gata de ceva nou.

Iubiți-vă casa și tratați-o ca pe un organism viu! În acest fel, ea vă va răsplăti cu bine!

Sursa