Fă aceste lucruri imediat după naștere și vei avea o maternitate fericită și liniștită. Sunt inspirate din medicina asiatică!

Am născut cu 2 luni în urmă pe cel de-al doilea băiețel și mă mir și acum cât de ușor și confortabil a fost să trec peste consecințele nașterii și cât de liniștită a fost această perioadă ( mă refer aici la plânsetul de copil).

Trebuie să menționez că în mare parte îi sunt recunoascătoare pentru asta bonei noastre originare din China, pe care am angajat-o să ne ajute cu bebelușul în primele lui 3 luni de viață.

La chinezi a angaja o bonă în primele luni după naștere este un lucru firesc, iar rolul ei e mult mai important decât a sta pur și simplu cu copilul. Perioada de timp la care mă refer, la ei se numește „confinement” (trad. lăuzie/restricție), iar bonele speciale au denumirea de„ confinement nanny”.

Ce se are în vedere prin „confinement”?

Este o perioadă de restricție după naștere. În această perioadă proaspăta mămică practic se află în „carantină”: ea nu iese din casă, este ajutată să se refacă după sarcină și se practică diferite remedii asiatice cu scopul ca lăuza să-și recăpete puterile fizice și emoționale. De exemplu, se fac băi calde cu ierburi, se practică masajul și se consumă anumite alimente care vin „să încălzească” corpul din interior.

În mod tradițional, în perioada de restricție femeia este ajutată de mamă sau de soacră, însă în Singapore ( unde mă aflu acum) se practică angajarea bonelor speciale.

Să știți că am acceptat și eu să respect această practică și nu am regretat pentru nicio clipă – toate promisiunile bonei s-au adeverit 100%.

Iar ea mi-a spus că dieta specială mă va ajuta la stimularea lactației, va remedia problemele de burtică ale bebelușului, iar eu voi deveni o mamă relaxată, bine dispusă și fericită.

Secrete de nutriție din partea confinement nanny

În această perioadă, proaspetelor mămici li se recomandă să respecte o regulă importantă de alimentație. Potrivit medicinii tradiționale chineze, există alimente care generează energie caldă și alimente care generează energie rece.

În China se spune că anume dezechilibrul dintre acestea în organism îl fac pe om iritabil, impulsiv și obosit.

Iată câteva exemple de alimente care „răcesc” organismul: bananele, perele, pepenele verde, castraveții, brocoli, dovleceii, ridichea, iaurtul ș.a.

Câteva alimente care „încălzesc”: vișinele, zmeura, mango, strugurii, usturoiul, ceapa, scorțișoara, ghimbirul, cafeaua, carnea de pui ș.a.

Ceea ce trebuie să reții este faptul că în perioada postpartum se recomandă să mănânci cât mai multe alimente care-ți încălzesc organismul, pentru că astfel mama produce mai mult lapte, se rezolvă problema balonării atât la mamă, cât și la copil, este prevenită căderea părului și îmbătrânirea.

Ce reguli am respectat eu?

1. În prima lună nu am băut apă deloc ( numai ceaiuri și compoturi calde din fructe uscate).

2. Am mâncat pește proaspăt aproape în fiecare zi.

3. Am evitat consumul de alimente „reci”.

4. Am consumat FOARTE mult ghimbir ( timp de o lună cam 4 kg de ghimbir). Dădacă îl punea practic în fiecare mâncare – el ajută foarte mult la digestie și stimulează lactația.

5. Beam în fiecare zi ceai de ghimbir. Asta m-a ajutat foarte mult în ceea ce privește problemele cu balonarea la copil. Față de primul meu fiu, acesta este mult mai liniștit și doarme mai bine. Eu cred că e datorită ghimbirului.

6. Mâncam mult, diversificat și sănătos.

7. Îmi mențineam căldura corpului – mă îmbrăcam bine, nu stăteam lângă aparatul de aer condiționat, făceam duș cald/fierbinte.

Trebuie să vă zic că înainte de a respecta toate aceste reguli m-am consultat cu medicul care mi-a spus că nimic din toate astea nu poate face rău, așa că dacă vreau, pot să încerc.

Nu știu ce a fost ghimbirul sau autosugestia, însă cu siguranță, eu și copilul meu ne-am simțit mult mai bine atunci, decât după prima naștere.

Sursa