Experiment „înfiorător”: 5 zile într-o cameră solitară fără Internet sau gadgeturi!

Cu câțiva ani în urmă, postul britanic Channel 5 a difuzat un reality show, numit „In Solitary”. Cinci voluntari au acceptat să fie izolați de lumea înconjurătoare într-o cameră solitară, confortabilă.

Nu era vorba despre condiții de tortură, le-au fost puse la dispoziție paturi moi, comodități sanitare, alimente suficiente pentru toate cele cinci zile ale experimentului. Era doar o singură condiție: singurătate deplină fără a folosi careva mijloace de comunicare moderne. Participanților li s-a permis să ia cu ei trei obiecte la alegere, cu excepția gadgeturilor. Prima victimă a cedat și a izbucnit în plâns deja după câteva ore de la începutul experimentului.

Scopul organizatorilor era clar – de a face un reality show cu emoțiile umane sincere și de a atrage atenția societății, care petrece 24/24 pe internet. Dar tu ai putea accepta provocarea de a renunța la comunicare și internet pentru câteva zile?

Viitoarea asistentă medicală, Sharmayne, în vârstă de 28 de ani, a dorit pur și simplu să-și verifice rezistența și tăria de caracter. Ea a izbucnit în lacrimi și a apăsat butonul de alarmă după doar 4 ore de la începutul experimentului.

Din spusele fetei, la început s-a plictisit nespus de mult, căci nu avea cu ce se ocupa, apoi s-a panicat. A înțeles că nu mai poate sta în singurătate.

Prezentatorul George a rezistat primele 24 de ore, dar apoi a suferit o criză de nervi. În cameră, lumina era complet artificială, limita dintre zi și noapte era neclară, de aceea bărbatul avea probleme cu percepția timpului.

Frustrat, prezentatorul a început să se certe cu becurile de iluminat, apoi a luat decizia să nu-și iasă din minți și să înceteze această tortură stupidă.

Bloggerul dependent de Internet, Loyd, care a văzut în acest experiment o șansă de a face față propriei dependențe, a rezistat toate cele 5 zile. Dar, cât pe ce nu și-a pierdut mințile, a început să vorbească cu camerele de supraveghere și alte obiecte.

Sarah, o mamă singură în vârstă de 36 de ani, a avut o criză de anxietate, din cauza îngrijorărilor a început să vomite. Organizatorii emisiunii au dorit chiar să renunțe la experiment, dar au respectat condiția principală a proiectului – decizia voluntară și au lăsat-o să decidă singură. În cele din urmă, femeia era slăbită de puteri și a stat culcată în pat până la sfârșitul experimentului.

Cea mai originală soluție pentru problema singurătății a găsit Lucy –  bloggerița a luat cu sine mai multe carioci și foi de hârtie. Apoi, cinci zile la rând, cu întreruperi la somn și mâncare, femeia a desenat diverse fleacuri. Practic nu a fost stresată de loc, în comparație cu alți participanți, deși a recunoscut, că a fost o încercare destul de dificilă.

Ce concluzie a fost făcută pe baza rezultatelor experimentului? Organizatorii au lăsat-o la discreția publicului. Problema dependenței de internet este mai gravă decât pare la prima vedere. Iar salvarea este în creație. Sau, cel puțin, într-o pasiune adevărată.