Experiență personală: Lumea mea s-a prăbușit timp de o oră sau cum funcționează o școală din Canada!

A trecut o săptămână de când ne-am stabilit în Canada. De câteva zile mă aflu într-o stare de șoc cultural. Aș dori să vă povestesc prima mea experiență în acest sens, pentru că am simțit un scurtcircuit în creierul meu după cele întâmplate.

Am venit la școală pentru a-l înregistra pe fiul nostru, Serafim. Școala era deschisă, fără vreun fel de pază la ușă. Am trecut într-un birou micuț unde ne-a întâlnit o femeie amabilă, ne-a acceptat actele și l-a asigurat pe Serafim că nu are de ce să-i fie frică. În timp ce făcea copiile documentelor, un băiat a intrat în birou, el avea probleme cu suportul de foi din mapă (care, după cum am înțeles, erau folosite în loc de caiete). Acesta a fost ascultat, așezat la o masă unde doamna i-a scos o grămadă de suporturi dintr-un dulap și el s-a așezat să-și fixeze foile în mapă.

La scurt timp a venit directorul școlii. Un bărbat de vârstă mijlocie care semăna foarte mult cu Robin Williams. Ne-a invitat să intrăm în biroul său, o cameră mică fără dulap, cu geaca atârnată într-un cuier prins chiar de ușă. În cameră erau doar trei scaune. Ne-am pierdut, unde să ne așezăm? De toți eram patru. Ne-a făcut semn către scaunele libere. Directorul a întors repede o găleată neagră de plastic și s-a așezat pe ea. S-a prezentat ca Rob, a glumit că e cam puțin loc în birou.

În acel loc, lumea mea s-a prăbușit. Luând documentele de la școala noastră, am fost în biroul directorului – acesta arăta ca o miniatură a biroului președintelui țării.

Așa am discutat timp de vreo jumătate de oră: el pe găleată, noi pe scaune. El ne-a povestit cum totul funcționează în școală, a răspuns la întrebările noastre și le-a adresat pe ale sale: de ce este pasionat copilul, sport, muzică, etc. El ne-a asigurat că înțelege cât de speriat este Serafim, pentru că își imaginează cum s-ar fi simțit la vârsta lui să meargă la o școală nouă, și încă la alt capăt al lumii.

Apoi ne-a invitat să facem o excursie prin școală. Ne-a dus în primul birou, pe care l-a numit „un loc unde poți primi ajutor”, orice s-ar întâmpla, dacă elevul e speriat sau chiar dacă și-a uitat prânzul acasă. Apoi a adăugat că Serafim poate veni pentru ajutor și la el.

Lumea mea continua să se prăbușească.

Am mers pe rând prin clase. În unele, elevii stăteau în bănci, în altele pe scaune aranjați în cerc. Directorul intra, iar copiii continuau să-și facă treaba, fără a sări speriați de pe scaune.

Mai departe am mers într-o sală imensă și luminoasă de sport, cu multe plase și copii care jucau badminton. Nu am văzut profesorul de educație fizică. În sală răsuna mzica, după care îți venea să te miști activ.

Lumea mea continua să se prăbușească…

De undeva din adâncul memoriei mele apăru o sală de sport de culoare verde-murdar, unde stăteam în rând, abia respirând, aranjați după înălțime. Profesorul roșul pe față și enervat de prostia noastră, ordona: dreapta – stânga – marș – stai pe loc!

Am mers mai departe, înainte pe coridor erau aranjate niște conuri portocalii care blocau trecerea. Am crezut că acolo au loc lucrări de reparație. Dar directorul ne-a invitat vesel să trecem dincolo de conuri. Acolo era clasa unde copiii construiau mașinuțe și le testau în centrul coridorului.

Mai departe, a urmat o bibliotecă spațioasă, cu canapele și o sală adiacentă de calculatoare. Într-o clasă cu bucătărie și mașini de cusut, atât băieții cât și fetele stăteau împreună, toți erau ocupați cu ceva.

O clasă separată pentru copiii care aveau cunoștințe mai slabe de engleză, un profesor care se ocupa cu ei. În clasă erau jocuri, planșe de colorat.

În cele din urmă, am fost primiți la școală, Sim va începe să frecventeze începând cu săptămâna viitoare.

La cererea mea de a ne oferi un document care confirmă faptul că Serafim a fost inmatriculat la școală (în școala anterioară mi-au cerut să trimit un certificat care confirmă că băiatul învață într-o școală nouă), directorul s-a pus pe gânduri.

El a întrebat, va fi suficient dacă va scrie o scrisoare?..

Iată așa. Lasă-l să scrie. Poate și la noi în școală se va prăbuși ceva…