Despre sensul vieții: aceste 20 de citate de Erich Fromm îți vor oferi răspunsurile mult așteptate

Erich Fromm este un filosof, psiholog, psihanalist și sociolog german. Afirmațiile sale te vor umple de viață și îți vor oferi răspunsurile la ceea ce te frământă în materie de dragoste, fericire, libertate, anxietate și singurătate. Aceste gânduri nu te vor lăsa indiferent.

1. Cea mai importantă misiune a omului este să-și dăruie sie viață. Cel mai important rod al eforturilor sale este propria personalitate.

2. Noi nu trebuie să raportăm și să oferim explicații nimănui, atât timp cât acțiunile noastre nu afectează pe cineva sau îl fac să sufere. Au fost distruse atâtea vieți din necesitatea de a explica sau de a fi înțeleși, ca în rezultat să fim îndreptățiți.

3. Dacă iubesc înseamnă că am grijă, adică particip activ la dezvoltarea și fericirea altei persoane, eu nu sunt un spectator.

4. Viața nu are un alt sens decât cel pe care i-l oferă omul, descoperindu-și puterile, trăind fructuos.

5. Noi suntem ceea ce ne-am insuflat singuri și ceea ce ne insuflă alții.

6. Fericirea nu este un oarecare dar dumnezeiesc, ci o realizare pe care omul o obține datorită capacității interioare de a crea.

7. Pentru un om e important totul în afară de propria viață și arta de a trăi. El există pentru orice, numai nu pentru sine.

8. Soarta nefericită a multor oameni este o consecință a unei decizii neluate. Ei sunt nici morți, nici vii.

9. Empatia presupune că eu trăiesc ceea ce a trăit alt om și prin urmare, în această trăire noi suntem un tot întreg.

10. Sunt sigur că nimeni nu poate „să salveze” pe cineva apropiat, făcând o alegere în locul său.

11. În timp ce iubirea copilărească are loc după principiul „Iubesc, pentru că sunt iubit”, iubirea matură reiese din principiul „Sunt iubit, pentru că iubesc”. Iubirea imatură strigă: „ Te iubesc, pentru că am nevoie de tine!”. Iubirea matură spune: „Am nevoie de tine, pentru că te iubesc”.

12. Caracterul copilului este proiecția caracterelor părinților, el se dezvoltă ca o reacție la caracterul lor.

13.  Dacă persoana este capabilă să iubească complet, înseamnă că se iubește și pe sine, dacă e capabilă să iubească doar pe alții, înseamnă că ea nu poate în general să iubească.

14. Omul care nu poate crea, vrea să distrugă.

15. Cât nu ar fi de straniu, însă capacitatea de a fi singur este o condiție a capacității de a iubi.

16. E la fel de important să eviți discuțiile inutile, precum să eviți o societate proastă.

17. Trebuie să te regăsești  pe tine în persoana iubită, dar nu să te pierzi în ea.

18. Dacă oamenii nu ne înțeleg comportamentul, dorința lor de a face așa cum înțeleg ei este o încercare de a ne dicta. Pe ei îi deranjează cel mai mult libertatea și curajul nostru de a fi noi înșine.

19. Problema noastră morală este indiferența față de sine.

20. Omul este centrul și scopul vieții sale. Dezvoltarea personalității sale, realizarea potențialului interior este scopul suprem, care nu poate să se schimbe sau să depindă de alte scopuri.

Sursa