Despre bunicuțele care urăsc copiii: M-am confruntat cu o astfel de atitudine de nenumărate ori!

Salut tuturor! Am 31 de ani și cresc două fiice, una de 3,5 și alta de 1,5 ani. Dis-de-dimineață mi s-a întâmplat un incident neplăcut, și deja nu este pentru prima oară dar se întâmplă destul de des. Este vorba despre comportamentul și atitudinea generației mai în vârstă față de tineri și copii.

Să vă povestesc mai detaliat:

Nu știu de ce, dar credeam că omul se dezvoltă tot mai mult odată cu înaintarea în vârstă. Și crește emoțional – cu cât persoana este mai în vârstă, cu atât este mai stabilă din punct de vedere emoțional. Bineînțeles, cu excepția cazurilor de demență sau a altor tulburări legate de bătrânețe. În ceea ce privește femeile, întotdeauna eram convins că orice bunică este o persoană amabilă și bună la suflet, ca o mamă iubitoare pentru toți tinerii și o bunică pentru toți copiii.

Acum îmi este clar că toate aceste idei romantice nu au nimic în comun cu realitatea. Cum am aflat? Din experiența personală, ca întotdeauna. Mai exact, din experiența cu propriii mei copii. M-am confruntat cu o ură inexplicabilă a bătrânilor față de toți cei din jur și față de copii deja de nenumărate ori.

Recent, am ieșit la plimbare cu fata mai mare și cu câinele nostru. Mergem prin curte. În apropiere, iubitorii pisicilor din stradă au lăsat pentru ele o tavă cu apă și niște mâncare pe un ziar. Evident, fiica, dar și câinele, au fost curioși să vadă ce este acolo.

Câinele este învățat să nu ia nimic de pe jos, dar nu a ezitat să adulmece totul. Fiica s-a apropiat și ea de tava cu apă. În continuare – fluierături și strigăte, o bunicuță se grăbește spre noi și începe să blesteme din gură. Ne spune că nu avem ce căuta acolo și să ne cărăm repejor.

Țin să menționez că mă aflam în curtea casei noastre și nu în altă parte! A încercat să lovească câinele cu bastonul, apoi să o tragă pe fiica mea de lângă tavă. Nu i-am permis. Firește, am primit imediat câteva urări „frumoase și de bine”…

Altă dată eram la magazin împreună cu ambii copii. Fiica cea mare obișnuiește să vorbească mult, își exprimă cu voce tare toate dorințele, cea mică nu rămâne în urmă. În general, suntem o gașcă gălăgioasă, oriunde ne-am duce. De regulă, cei din jur nu se plâng.

Bineînțeles, cu excepția unei femei de vreo 55 de ani care stătea la coadă, aproximativ la distanța de trei metri de la raftul pe unde ne uitam noi. „De ce sunt atât de gălăgioase ele la voi? Incredibil, ce lipsă de educație…” – un început excelent de conversație, dar și de zi.

Eu, la rândul meu, am întrebat-o cum îi este dispoziția de dimineață? La care es, trecând pe lângă mine, îmi spune: „Dispoziția e aiurea, pentru că trebuie să-ți educi copiii corect!” Am hotărât să nu îi răspund, doar să-i zâmbesc, la care am fost informat că râde bine cel ce râde la urmă.

Cu ce scop vă povestesc toate astea: se dovedește că în unii oameni de generație mai în vârstă se acumulează atât de multă ură, încât ei nu ezită să o descarce chiar și asupra copiilor. Întrebarea mea este – de unde atâta răutate? E din cauza lipsei de comunicare? Lipsei de energie? Dorinței de a primi atenție?