Cum să te motivezi ca să ai succes

Fiecare dintre noi are parte atât de evenimente frumoase, încununate de succes, cât și de eșecuri. Și indiferent cât de pozitivi am fi, există anumite momente în care pur și simplu simțim că nu putem ieși din starea deplorabilă care ne copleșește.

Eu, tu și chiar autorii motivaționali ai unor cărți de succes s-au confruntat cu astfel de momente în viața lor. Nu trebuie să îți fie rușine de asta. Cu toții avem și momentele noastre mai puțin bune, momente în care simțim că nu mai avem puterea de a continua.

Când simți că nu poți vedea decât partea goală a paharului, poți pune în aplicare următoarele sfaturi și ești pe calea cea bună care îți va reda energia pozitivă pe care ți-o dorești.

1. Hotărăşte exact ceea ce îţi doreşti. Un obiectiv real este clar, specific, măsurabil şi înscris într-o perioadă de timp. Până când nu are aceste caracteristici, este doar o dorinţă şi reprezintă ceva confuz. Abilitatea de a hotărî exact ceea ce îţi doreşti în fiecare domeniu al vieţii tale este una din cele mai importante responsabilităţi.  O dată ce ai scopuri clare, abilitatea de a gestiona timpul se îmbunătăţeşte substanţial.

2. Scrie-ţi obiectivele. Acest lucru îţi va întări siguranţa că vei putea atinge acele obiective. Viteza cu care începi să-ţi atingi scopurile după ce le-ai scris este extraordinară. Numai faptul că le-ai notat, creşte de 10 ori probabilitatea ca să le îndeplineşti.

3. Fii dispus să plăteşti preţul. Estimează ce va trebui să faci în plus sau la ce va trebui să renunţi ca să atingi acele obiective. Pe principiul „trebuie să semeni înainte să culegi”, e necesar să munceşti şi să plăteşti un anumit preţ înainte de a te bucura de împlinirea obiectivelor.

4. Întocmeşte un plan detaliat. Alege-ţi un obiectiv important pentru tine şi scrie toţi paşii pe care trebuie să-i faci pentru a-l atinge. În funcţie de asta îţi vei seta priorităţile pe termen scurt şi lung şi nu vei mai pierde timpul cu tot felul de activităţi care te distrag de la îndeplinirea scopului tău.

5. Acţionează conform planului. De îndată ce ai făcut planul şi ţi-ai stabilit clar priorităţile trebuie să faci „ceva”. O acţiune cât de mică precum un telefon dat sau aflarea unei informaţii, îţi va seta creierul pentru a se concentra mai mult pe acel subiect.

6. Realizează ceva în fiecare zi. Indiferent cât de mărunţi sunt paşii cu care porneşti, e important să faci mici acţiuni zilnice care să aibă legătură cu scopul tău.

7. Nu renunţa niciodată. Stabileşte-ţi clar încă de la început că oricâte obstacole ve avea de înfruntat, nu te vei opri niciodată şi nu vei renunţa la obiectivele tale. Atunci când te poticneşti, adu-ţi aminte de această promisiune şi mergi mai departe. Orice pas, oricât de mic, te poate duce înspre atingerea obiectivului tău.