Cum să înveți rapid ceva nou: 6 reguli importante

Oamenii de știință de mai mulți ani încearcă să găsească metode prin care oamenii să poată învăța mai rapid ceva nou. Câteva sfaturi la această temă a elaborat Sean Kim, autorul „Entrepreneur”.

Mulți dintre noi ar vrea să știe mult mai mult decât le permite timpul. Mai ales că în mediul online există atât de multă informație, noi ne dorim să dedicăm timpul unor lucruri noi. Așadar, unicul lucru pe care îl putem controla în această ecuație, este timpul pe care-l folosim pentru învățare.

Iată câteva sfaturi care te pot ajuta să înveți mai repede o limbă străină, o chestiune din domeniul afacerilor sau să cânți la un instrument muzical.

1. Nu inventa bicicleta

Dacă ți-ai pus scopul de a învăța ceva nou, nu încerca să faci asta de unul singur, vei irosi mai mult timp decât e necesar și s-ar putea să renunți la jumătate de drum. Apelează la ajtorul celor care au făcut deja acest lucru. Ei îți vor sugera care este cea mai scurtă cale și ce greșeli să eviți. Și când vorbim de specialist nu ne referim doar la cei ale căror consultații trebuie să le plătești. Citește cărți, bloguri, privește video-uri sau apelează la cunoștințe care pricep în domeniul ce te interesează.

2. Divizează ceea ce vrei să asimilezi

Ca să-ți fie mai ușor, dar și ca să fii mai operativ, divizează ceea ce ai de învățat în părți fundamentale și începe de la cea mai importantă. După cum spune și pricipiul lui Pareto, 80% dintre rezultate le obții datorită a 20% dintre eforturi. Acesta poate fi aplicat în orice domeniu – business, aprecierea angajaților, fericirii sau a calității călătoriilor turistice.

Mai mulți specialiști sunt de părerea că primele ore și eforturi dedicate învățării sunt hotărâtoare. Așadar, concentrează-te pe primele 20% de muncă.

3. Renunță la multitudinea de sarcini concomitente

Noi ne verificăm poșta electronică la fiecare 10 minute, ne mai uităm pe pagina de Facebook sau Instagram ori mai facem niște pauze în care să discutăm cu cineva. Acestea sunt unele dintre cele mai importante obstacole în învățarea rapidă.

Fă o asociere cu computerul tău. Atunci când în browser ai deschise vreo 20 de pagini, el se mișcă mai greu și, respectiv, acțiunile noi îți iau mai mult timp. Studiile au arătat că atunci când noi ne sustragem, avem nevoie în medie de 25 de minute pentru a ne concentra din nou.

Astfel, atunci când încercăm să dedicăm 6-12 luni pentru învățarea unui lucru, noi suntem sustrași permanent de proiecte, idei și hobby-uri noi. Iar ulterior ne este foarte greu să găsim motivația și interesul de a ne reîntoarce. De aceea, începe învățarea cu ideile fundamentale, după care treci la perfecționarea lor și străduiește-te să nu te apuci de alte proiecte între timp.

4. Repetă, repetă, repetă

Această acțiune, de obicei, este foarte plictisitoare și destul de dificilă, însă numai așa poți reține ceva, care să se păstreze în mintea ta pentru mai mult timp.

Repetă ceea ce trebuie să reții până în momentul în care nu va mai trebui să faci asta conștientizând, dar în mod mecanic. Această practică este cea care te va face maestru și nu talentul.

5. Obține un feedback imediat

În anul 1960, pe când „Beatles” era o trupă de elevi încă necunoscută, ei au mers la Hamburg și cântau în cluburile de acolo. Erau plătiți cu bănuți, sunetul era îngrozitor, atunci pentru ce făceau ei asta? Pentru a acumula experiență și a se perfecționa, reieșind din feedback-ul pe care-l aveau. În acest fel, peste 4 ani ei au devenit niște vedete internaționale. Ei repetau non-stop, la acel moment Beatles avea deja circa 1200 de concerte desfășurate, în timp ce alte trupe nu ajung la această cifră nici până la sfârșitul vieții.

6. Nu renunța

Foarte mulți renunță la scopul său atunci când:

-nu le ajunge timp;

-nu le ajung bani;

-le este frică;

-nu au o atitudine suficient de serioasă;

-își pierd interesul.

Psihologii explică acest fapt prin aceea că orice proces este alcătuit din cicluri. Mai întâi noi simțim euforia și plăcerea noutății, iar după faza minunată, progresul încetinește și în această perioadă mulți renunță. De aceea, trebuie să fii pregătit din start pentru această încetinire, doar așa vei putea trece peste ea.

Sursa