Citește o istorie impresionantă, care confirmă că viața într-adevăr este un lucru serios

Totul era perfect, aveam o soție de invidiat, 3 copii, afacerea mergea destul de bine.

Deși inițial nu-mi venea să cred, cu timpul m-am obișnuit și am început să gândesc că tot timpul va fi așa.

Însă după 20 de ani de astfel de viață, totul s-a schimbat și s-a început de la fiul mai mare…

Eu am fost educat destul de sever și chiar și când am crescut am fost învățat să nu fiu cu capul în nori, dar să-mi găsesc o fată, cu care să mă căsătoresc și să-mi creez o familie fericită. Așa am făcut și nu am regretat niciodată. Despre aceasta i-am învățat și pe copiii mei. Însă, ori timpurile s-au schimbat, ori fetele-s altfel decât au fost, dar nu poate fiul meu să găsească o fată care să nu să se uite decât mai jos de centură, adică în portmoneu sau în chiloți. Și bani are, și studii face, și arată destul de bine, dar se țin de el doar niște gunoaie. Băiatul e disperat din această cauză și noi ne facem griji pentru el.

Mai departe totul și mai greu. Soacra s-a îmbolnăvit, am internat-o în spital, dar s-a dus din viață numai peste o săptămână…

Socrul a rămas de unul singur și nu se descurcă. Iar părinții soției, într-adevăr, sunt niște oameni de aur, niciodată nu am făcut diferența de ai mei. De aceea, am luat socrul să trăiască la noi. Soția e mulțumită, copiii sunt fericiți, el este mai liniștit. Parcă totul e bine, dar…

Soacra avea și un câine, unul negru și pufos. L-am luat și pe el la noi. Dar este foarte capricios, roade tot ce găsește, pe copii încearcă să-i muște, la mine hârâie, face murdărie, este greu de plimbat. M-am adresat unui chinolog, am cheltuit o mulțime de bani, dar fără rost, spune că mai simplu e să-l eutanasiem.

Însă, referitor la asta, socrul mi-a zis că atunci când va muri câinele, îi va veni și lui timpul. L-am lăsat până la o nouă încercare. Copiii umblă vara în blugi și în malete, își ascund mușcăturile, le este milă de bunicul. Spre toamnă, în general a sălbăticit, își mușcă blana, urlă. Am înțeles că trebuie tuns. Am mers la toate saloanele, nimeni nu vrea să se apuce, fiindcă e prea agresiv. Cu chiu, cu vai am găsit un meșter care a acceptat. Am fost înscriși la ora 7 dimineața.

L-am adus cu forța, se împotrivește strașnic. Când colo ne așteaptă o fată tinerică și mărunțică și îi spun direct că sunt gata să-i ofer orice sumă și sunt de acord și cu anestezie ( iar în gândul meu îmi spun că poate a adormi pentru totdeauna, că nu mai am puteri).

Ea l-a luat în liniște și îmi spune să vin la 9 și 50 de minute.

Am venit exact la oră și văd cum câinele meu stă nemișcat în timp ce fata îi taie blana dintre degete.

– Bine că ați venit la timp, o să vă arăt cum să-i spălați dinții și să-i tăiați unghiile.

Aici mi-am ieșit din fire. Ce fel de dinți? I-am povestit istoria despre el. Ea s-a gândit puțin și a zis:

– Dvs. trebuie să-i înțelegeți situația. Dvs. înțelegeți că stăpâna lui a murit, dar el nu. În percepția lui, dvs. l-ați furat de la stăpâna lui și îl țineți forțat acasă la dvs. Mai ales că și bunicul este indispus. Iar fiindcă el nu poate să fugă, el face tot posibilul ca să fie alungat de acasă. Discutați cu el bărbătește, explicați-i, liniștiți-l…

Atunci am hotărât să-l duc în casa soacrei, acolo unde el trăia. Am deschis, acolo era pustiu și mirosea tot a pustietate. I-am povestit totul, i-am arătat. Câinele mă asculta. Nu mă credea, dar nici nu hârâia la mine. L-am dus la cimitir și i-am arătat mormântul. Acolo am întâlnit și un vecin de al soacrei, venise să-i vadă pe ai săi. Am mai stat acolo o vreme și parcă a început să înțeleagă, s-a așezat pe mormânt și a lăsat capul în jos. Am hotărât să nu-l grăbesc.

Atunci când el s-a ridicat am mers spre mașină. La ai mei de acasă nu le venea să creadă, am adus acasă un alt câine, nu doar din punct de vedere fizic, dar și comportamental. Fiul mai mare a rămas impresionat de fata care ar fi putut să clarifice lucrurile atât de ușor. Nici n-a terminat să asculte și și-a luat fuga scurta și cheile și a pornit spre frizeriță.

– La ce-ți trebuie? -îl întreb.

– Tată, eu mă însor cu ea.

– Te-ai lovit la cap, -îi spun. Nici măcar n-ai văzut-o. Poate nici nu vă potriviți.

– Tată, dacă ea a înțeles câinele nostru, mă va înțelege și pe mine.

Pe scurt, peste 3 luni s-au căsătorit. Acum cresc 3 nepoți. Iar câinele? Devotatul, liniștitul, ascultătorul și foarte deșteptul câine îi ajută la dădăcit. Nepoții îi spală dinții seara.

Sursa