„Chiuleam de la ore, rupeam pagini din agendă… Strada ne înlocuia Internetul și televiziunea!”

„Dacă voi face exact acele lucruri pe care oamenii le așteaptă de la mine, voi cădea în sclavia lor.” – Paulo Coelho

Am stat de vorbă cu nepoții mei, am încercat să aflu ce le este interesant, ce le place, la ce visează. Ei se plictisesc chiar și de la discuții. Trăiesc doar pentru filmulețele de pe Internet. Pentru ei, viața este acum centrată în imaginea de pe ecrane.

Nu, nu pentru toți. Există și alți copii, a căror viață este programată pe secunde: sala de gimnastică, școala de muzică, dansuri, arte plastice, limbă străină… dar, nici ei nu au nicio dorință să se miște, să respire, să trăiască…

Nu au nicio idee încotro și pentru ce.

În viața modernă lipsește cel mai important lucru – motivația și sensul. Viața a devenit prea confortabilă, tipică și previzibilă.

Le-am povestit nepoților cum în copilărie alergam desculț pe prima gheață, stăruindu-ne să nu-i spargem crusta subțire. Cum săpam tuneluri prin zăpadă și stăteam până ne înghețau pantalonii la săniuș.

Ne jucam de-a prinselea, construiam colibe și făceam soarele, rotindu-ne pe scrânciob. Îmi aduc aminte de jocurile pe care le aveam și nu pot să îmi dau seama, cum am rămas în viață după toate acele aventuri pe care le-am trăit.

Îmi amintesc cum ne duceam la furat mazăre sau mere din livadă, gustul cartofilor copți pe rug, drumețiile amuzante, adunatul ciupercilor și fructelor de pădure, pescuitul cu undițele confecționate cum ar zice mulți acum „handmade”.

Și asta nu e totul. Au fost mult mai multe aventuri. Am avut o copilărie interesantă, în ciuda faptului că după standardele moderne practic nu aveam jucării sau alte comodități.

Nu avea cine să ne urmărească online pe Internet. Chiuleam de la ore, falsificam semnăturile în agendă, rupeam pagini din ea și ne făceam de cap la pauze.

Nu ne însoțea nimeni spre școală și înapoi. Ne plimbam singuri, ne jucam fără supraveghere, ajungeam cu bicicleta la zeci de kilometri de casă, singuri ne făceam temele, aveam grijă de frații și surorile mai mici. Nu eram bătăuși. Strada ne înlocuia Internetul și televiziunea, pe care nu le aveam în copilărie.

Știți, ce ne face pe noi, oamenii bătrâni, să fim diferiți de generațiile actuale?  Autosuficiența, independența, capacitatea de a face față oricăror probleme. Putem supraviețui fără mâncare, fără bani, fără sprijin și fără îngrijire.

Dar nici noi nu putem trăi fără un viitor.

Am încetat să înțelegem – încotro și pentru ce să sărim.