Cercetătorii îți spun de ce un pahar de vin la bătrânețe e mai important decât activitatea fizică

Studiul „90+Study” a demarat în anul 2003 și are ca scop analiza vieții oamenilor în etate. Participanții acestei cercetări au fost inițial parte a studiului „LWCS” început încă în anul 1981.

Folosind informația obținută în „LWCS”, grupul de cercetători care a lucrat la „90+Study” și-a propus să afle: „Ce îi ajută pe unii oameni să trăiască până la 90 de ani și mai mult?”

Pentru asta, participanții au fost supuși unor teste neurofiziologice și neurologice de 2 ori pe an.

Un pahar sau o sticlă?

Vinul poate ajuta, dar asta nu înseamnă că trebuie să bem la cină o sticlă întreagă. Moderația este cheia! Cei de la clinica Mayo susțin că pentru maturii sănătoși, trecuți de 65 de ani, moderația presupune un pahar. Pentru cei până la 65 de ani, aceasta este de două pahare.

S-a dovedit că un consum moderat de alcool oferă urmăroarele avantaje:

-Diminuarea riscului de accident vascular cerebral ischemic;

-Micșorarea riscului de diabet;

-Reducerea riscului de boli cardiovasculare, inclusiv, a decesului din această cauză.

Studiul publicat în revista Britanică de medicină sportivă, a arătat că activitatea fizică poate să contracareze consecințele negative ale consumului de alcool. Autorul cercetării, Emmanuel Stamatakis, a analizat datele adunate din sondaje, iar ulterior a împărțit cei 36 370 mii de participanți în 3 grupuri.

Criteriile de împărțire au fost: cei care sunt mai puțini activi, cei care practică exerciții moderate și cei care fac sport regulat. Ulterior, s-a examinat și obiceiul de consum a alcoolului în fiecare grup.

Astfel, oamenii de știință au stabilit că în comparație cu renunțarea definitivă la alcool, consumul periculos de alcool are legătură cu riscul mare de deces din diferite motive. La fel s-a stabilit, că cu cât mai mult s-a consumat zilnic, cu atât a fost mai mare riscul decesului din cauza cancerului.

Iar atunci când s-a luat în calcul nivelul activității fizice recomandate pentru maturi, s-a stabilit că aceasta distruge totalmente riscul decesului din cauza alcoolului.