Cea mai atractivă publicitate turistică a apărut recent în Elveția! Cucerește toate inimile – vezi video!

Dacă vreți să faceți o publicitate turistică pentru țara Dumneavoastră, atunci merită să urmați exemplul Elveției! Recent în această țară a apărut o publicitate cu adevărat superbă, care imediat a cucerit toate inimile!

Savurați și Dumneavoastră acest spot publicitar – oare nu veți dori după aceasta să vizitați cât mai curând țara cantoanelor, unde deja sunteți așteptat cu atâta nerăbdare!?

Vă reamintim și câteva date scurte despre Elveția – această țară se află în inima munților Alpi, ea păstrează neutralitatea și nu se implică în niciun război. Economia Elveției este considerată una din cele mai puternice din lume, cu salarii medii sporite față de țările din Comunitatea Europeană. Cele mai mari orașe elvețiene, precum Zurich sau Geneva, mereu întră în top-10 a orașelor cu cel mai înalt nivel de viață.

Elveția este locul unde a apărut Crucea Roșie și rămâne sediul a mai multor organizații de importanță internațională, inclusiv și a celui de-al doilea birou al ONU din lume ca mărime. Elveția include trei regiuni lingvistice și culturale – germană, franceză și italiană, la care se mai alipesc și văile, unde se vorbește retroromana.

De aceea elvețienii, deși predominant sunt germanofoni, nu pot forma o națiune unică, identică etnic și cultural. Sentimentul de apartenență la o țară comună pentru toți se bazează pe alte valori – un fundal istoric și o simbolistică alpină.

Sursa