Ce nu știai despre Winston Churchill – un politician ca nimeni altul. O să afli multe detalii necunoscute și bizare!

Încă din copilărie, pe când nu știam nimic despre politică și politicieni, Winston Churchill era pentru mine un erou fără frică și reproșuri. De atunci, am aflat multe atât despre el cât și despre politică. Uimitor: dar dorința de a-i reproșa ceva așa și nu mi-a venit.

În anul 1941, fiind în fața unor elevi dintr-o școală privată, Churchill le-a spus credoul său „Niciodată nu pasați la nimeni nimic…” Asta în timp ce pentru el „a pasa”, „a ceda” și „a-ți cere scuze” erau sinonime. El nu și-a cerut scuze niciodată pentru că în 1930 l-a lăudat într-un mod destul de neobișnuit pe Mussolini, iar mai târziu, mai puțin cu laudă, dar la fel cu loc de interpretare a vorbit despre Hitler. În timpul războiului el nu și-a cerut niciodată scuze de la Stalin, pentru că i-a numit pe bolșevici „niște babuini sălbatici și nemiloși”, care „sar pintre nenumăratele trupuri neînsuflețite ale victimelor”. După război, fiind indignat de cortina de fier în Europa, el nu și-a cerut iertare, de exemplu, în fața Poloniei sau a Lituaniei, pentru că a apărat în mod public și straniu interesele lui Stalin în ceea ce privește teritoriile acestor state.

Iar în privința lucrurilor mărunte, atunci, desigur, el nu s-a gândit să-și ceară scuze în fața lui Franklin D. Roosevelt, când în Casa Albă a apărut în fața lui așa cum l-a născut mama: Churchill obișnuia să umble nud prin casă. „Eu nu am ce să ascund de la președintele SUA”, precizând că atunci când merge în camera sa… Iar femeii care stătea lângă el în tren și a observat că îi este deschis fermoarul pantalonilor ( Churchill nu purta lenjerie) spunând: „Domnule, cum nu vă este rușine, totul e lăsat la vedere!” – el i-a răspuns calm: „ Doamnă, nimic nu este lăsat, dvs. vedeți mai bine.” Și desigur, el nu și-a cerut scuze în fața niciunui dușman politic, de care nu și-a ascuns niciodată disprețul.

Se spune că el a permis să aibă loc atactul de la  Pearl Harbor, pentru a atrage SUA în război. Iar până la asta, el de 3 ori și-a schimbat partidul, obținând de la fiecare trecere posibilități maxime. Orice politic care ar fi făcut așa, ar fi fost sortit disprețului comun. Cu Churchill asta nu s-a întâmplat. El a generat diverse emoții: de la admirație până la ură. Însă toate astea trec pe planul doi, întrucât principala atitudine față de el era respectul. Poate din cauza faptului că neclaritatea în mjloace se combină la el cu măreția scopului. Și încă pentru faptul că în afară de oportunismul politic îi erau în fire bunăvoința și generozitatea.

Atunci când mă gândesc la Winston Churchill, nu-mi vine în minte un snob groaznic și un amator al trabucurilor și al whisky-ului, dar un prim-ministru al Marei Britanii în timp de război, care a spus în fața Parlamentului și a întregii națiuni: „ Tot ce vă pot propune e sânge, muncă asiduă, lacrimi și sudoare” și după cum se știe, propunerea lui a fost acceptată…

Sursa