Adevărul amar: când omul devine conștient de acțiunile sale. Vei rămâne și tu uimit de acest experiment banal!

Când la om apare ceea ce îl deosebește pe el de animale și de alți oameni? De la ce vârstă oamenii încep să conștientizeze ceea ce fac? La aceste întrebări a reușit să răspundă un studiu foarte simplu realizat în URSS în anii ’70.

Așadar, în mijlocul unei odăi stă așezat pe scaun un băiețel de vreo 3 anișori, pe o masă, la o distanță destul de mare stă o bomboană. Un bărbat slab și înalt îi spune acestuia că are voie să ia bomboana, numai dacă va reuși s-o facă, fără să se ridice de pe scaun. Băiatul s-a întins, s-a smuncit, dar, evident, nu a reușit. Bărbatul îl urmărește ce face, iar apoi iese din cameră, cu pretextul că ar avea ceva de făcut. Rămânând singur, băiatul repede sare de pe scaun și ia bomboana. Când se întoarce, experimentatorul, îl laudă pentru ce a făcut și îi mai dă o bomboană, băiatul o mănâncă fericit și pleacă acasă.

Următorul copil care este așezat în același scaun și pus în aceeași situație este un băiețel de vreo 5 ani. Cercetătorul îi dă aceeași misiune și iese din cameră. La fel ca băiețelul de 3 ani, acesta sare de pe scaun și ia bomboana. După aceasta însă, situația a evoluat cu totul altfel. Când bărbatul a intrat și l-a lăudat pentru ceea ce a făcut, băiatul a izbucnit în plâns și a refuzat să ia a doua bomboană.

Așadar, băiatul de 3 ani s-a lăsat controlat doar de instinctele sale biologice: el a văzut o bomboană gustoasă, a vrut s-o mănânce și a făcut tot ce a putut pentru asta.

Băiatul de 5 ani, la fel a dorit să mănânce această bomboană și, lăsându-se condus de instinctele biologice, a încălcat norma morală de a asculta de maturi. Anume supunerea motivelor biologice celor morale arată formarea conștiinței și, în rezultat, a personalității. Cu cât e mai mare copilul cu atât mai mult motivele sociale le predomină pe cele biologice. Respectiv, un băiețel de 7 ani, cel mai probabil că, va aștepta pe scaun indicațiile experimentatorului până acesta va reveni în cameră.

Prin urmare, conștiința este acea „alarmă” interioară care se declanșează în momentul în care motivele biologice ne iau cu asalt.

Sursa

error: Content is protected !!