Aceste 8 exerciții te vor ajuta să te cunoști mai bine și să-ți redobândești energia ascunsă

O parte din energia noastră este îndreptată spre menținerea în frâu a unor trăiri la nivel de inconștient. Este în puterile noastre să recuperăm această energie și să devenim compleți. Ce pași trebuie să întreprindem pentru asta, ne spune psihoterapeutul Natalie Rogers.

Deseori noi acceptăm unele părți ale personalității noastre și le respingem pe altele. De exemplu, acceptăm bunătatea și respingem furia. Sau ne considerăm o personalitate ambițioasă, puternică și scoatem din conștient sensibilitatea și tandrețea. Asta ne împiedică să ne folosim toată energia, întrucât o parte semnificativă din ea o irosim pentru izolarea sentimentelor și calităților nedorite. Se pare însă că noi suntem capabili să eliberăm această energie și să redevenim compleți.

Natalie Rogers este fiica lui Carl Rogers, cel care a inițiat psihoterapia umanistă, și autoarea propriei metode – terapia artelor expresive. Ea ne propune câteva exerciții care ne vor ajuta să ne cunoaștem mai bine inconștientul și să atingem plenitudinea personalității.

Setul de exerciții o să dureze câteva ore, de aceea ar fi bine să le faci într-o zi când nu ai multe responsabilități de realizat. Le poți face împreună cu un prieten de încredere sau singur. Alege o cameră în care nu vei fi deranjat.

Lista

Întocmește o listă cu sentimente și calități contradictorii, de exemplu:

iubire și ură;

frică și siguranța în sine;

pasivitate și agresivitate;

bucurie și tristețe…

Continuă lista timp de vreo 10-15 minute.

Meditația

Închide ochii și stai în liniște timp de câteva minute. Respiră adânc și lasă toate aceste cuvinte să plutească în conștientul tău. Apoi alege care pereche de cuvinte îți atrage mai multă atenție. Ea va deveni tema experimentului ce urmează.

Imaginea

Ea o foaie mare de hârtie ( de exemplu A2). Vezi ce-ți spune intuiția: vei reprezenta fiecare cuvânt pe foi aparte sau ambele pe una și aceeași. Dacă aparte, atunci mai ia o foaie. Pregătește-ți creioanele/cariocile. Atunci când vei alege culorile și în timpul desenatului vei folosi mâna cu care nu scrii de obicei. Reprodu cele două cuvinte opuse, conducându-te de senzațiile de moment. Nu te gândi la felul cum va arăta desenul. Poți închide ochii în timp ce desenezi.

Propoziția

Scrie pentru fiecare parte a desenului sau pe fiecare desen câte 5 propoziții care încep cu „Eu…”.

Mișcarea și sunetul

Privește primul desen și încearcă să te miști de-a lungul liniilor și culorilor sale. Poți scoate anumite sunete, care consideri că vor reda cel mai bine desenul și trăirile tale asociate cu el. Ai toată libertatea în ceea ce privește ritmul, tipul, varietatea mișcărilor, dar și a sunetelor. După primul desen odihnește-te un pic, apoi fă același lucru și cu al doilea.

Scrisoare liberă

Timp de 10 minute scrie tot ce-ți vine în minte. Nu te cenzura și nu te opri. Poți scrie un dialog între cele două cuvinte opuse.

Imaginea

Acum repede fă al treilea desen. Folosește ambele mâini în același timp. Pur și simplu lasă să se întâmple. Ce cuvinte îți vin în minte când privești desenul?

Meditația

Gândește-te la ceea ce ai făcut. Închide ochii și respiră adânc. Ce simți acum? Ce ai înțeles referitor la conflictele tale interioare?

Aceste exerciții te vor ajuta să te redescoperi, să te vezi în ansamblu, să fii mai aproape de tine. Nu te indispune, dacă nu vei înțelege imediat. Trăiește câteva zile cu gândul la ceea ce ai făcut, răspunsul neapărat va apărea.

Sursa