8 Lucruri pe care le fac OAMENII FERICIȚI, spre deosebire de cei nefericiți!

Cu toții visăm, mai devreme sau mai târziu, să devenim absolut fericiți și, în același timp, mulți dintre noi sunt nevoiți să îndure multe dificultăți în drumul spre fericire. Și știi care este cel mai paradoxal lucru? În cele mai multe cazuri, noi înșine suntem sursa problemelor noastre, creând obstacole care ne împiedică să ajungem acolo unde ne dorim.

Oamenii fericiți se deosebesc de cei nefericiți prin felul în care își privesc viața și prin modul în care fac față circumstanțelor cotidiene, chiar și celor mai puțin plăcute.

Vrei să fii fericit – fii, pentru că, de fapt, în tot acest timp fericirea a fost chiar în fața ochilor tăi. Mai jos vei găsi câteva lucruri pe care oamenii fericiți le fac diferit de cei nefericiți:

1.Oamenii fericiți sunt întotdeauna înconjurați de oameni fericiți

Dacă oamenii care te înconjoară sunt fericiți, fericirea lor ți se transmite. Aceasta îți poate îmbunătăți starea de spirit chiar și atunci când treci printr-o perioadă mai dificilă.

Dacă folosești această abordare, îți este garantată o stare de spirit excelentă. Astfel, vei atrage și mai mulți oameni pozitivi în viața ta, căci cei care se aseamănă se atrag reciproc.

2.Ei nu se compară cu alți oameni

Întotdeauna poți găsi pe cineva care este mai norocos în viață decât tine, fie din punct de vedere financiar, al aparenței sau chiar al popularității… Dar asta nu înseamnă că viața ta este lipsită de valoare sau frumusețe.

În loc să faci comparații nesănătoase, încearcă să te concentrezi asupra lucrurile la care ești cu adevărat bun. A fi capabil să îți recunoști punctele forte și să te valorifici după merite este cheia fericirii adevărate și a succesului.

3.Ei găsesc modalități de a face față lucrurilor care nu pot fi controlate

În loc să te scufunzi în mulțimea de gânduri și încercări de a controla incontrolabilul, trebuie doar să îți păstrezi calmul și să rămâi pozitiv. Lucrează în direcția succesului și încearcă să nu îți faci prea multe griji.

4.Ei încearcă întotdeauna să fie recunoscători

Recunoștința poate duce direct la fericire, iar acesta este unul dintre cele mai eficiente moduri de a face pe cineva fericit, indiferent dacă acel cineva ești tu sau altă persoană.

Atunci când îți manifești recunoștința sinceră pentru tot ceea ce este în viața ta, îți dai seama că aceste lucruri te fac cu adevărat fericit. Învață să găsești bucuria în toate lucrurile mici din jur pentru a înțelege cât sunt de importante pentru fericirea ta.

5.Oamenii fericiți au grijă de corpul lor

Felul în care ai grijă de corpul tău îți va afecta cu siguranță sănătatea și, în consecință, sentimentul de fericire.

Gândește-te singur – dacă nu ai o stare de sănătate prea bună, nu te poți bucura pe deplin de lucrurile incredibile care îți sunt oferite de lumea înconjurătoare și este puțin probabil că acest lucru să îți faciliteze atingerea obiectivelor pe care ți le-ai stabilit. Încearcă să dormi cel puțin 8 ore, bea suficientă apă, mănâncă sănătos și fă exerciții fizice care ajută la menținerea corpului în formă.

6.Ei și-au dezvoltat obiceiul de a-i ajuta pe alții

Când suntem utili pentru alți oameni, îi tratăm extrem de sincer și manifestăm simpatie maximă, simțim că suntem capabili să schimbăm această lume, câtuși de puțin.

Asta cu siguranță te va face fericit. Când faci ceva pentru alții, fără a te aștepta la ceva în schimb, este benefic nu numai pentru ei, dar și pentru tine.

7.Ei știu să ierte

Furia este unul dintre principalii factori care îi lipsește pe oameni de fericire. Aceasta le umple complet mintea, fără a mai lăsa loc pentru fericire în ea.

Da, când știi că cineva s-a comportat extrem de urât cu tine, simți cel mai adesea durere și resentimente, este un lucru absolut normal. Cu toate acestea, nu ești deloc obligat să cari bagajul furiei, disprețului sau al urei față de această persoană după tine în viitor.

Învață să trăiești așa cum o fac oamenii fericiți. Învață să ierți și să scapi de furie – și atunci vei vedea cât de important este acest lucru pentru fericirea ta.

8.Oamenii fericiți sunt flexibili și deschiși 

Lumea este un loc foarte instabil și schimbător, în care nimic nu stă pe loc un timp îndelungat și trebuie să fii pregătit să te schimbi împreună cu toate. Crede-mă, faptul că ești deschis pentru schimbări și gata să accepți noul este foarte important.

Oamenii fericiți sunt întotdeauna pregătiți să accepte schimbările pozitive (și mai puțin pozitive) și să stoarcă cât mai mult posibil din fiecare oportunitate – de ce să nu le urmezi exemplul?