7 fragmente din Povești, pe care le vor înțelege doar adulții. Vezi cât sunt de înțelepte!

C. S. Lewis scria: <<Cândva vei ajunge la așa o vârstă, când iar vei începe să citești povești>>. Aceste cuvinte le înțelege orice matur când ia în mâini o carte pentru copii. Deoarece, uneori găsești în ele mai mult sens și înțelepciune, decât îți poți imagina. Poți să le recitești de multe ori și de fiecare dată să descoperi ceva nou și încă mai profund.

I.D. Farbarzhevich <<Mărul de pe brad>>

-Ce bine că ai venit, fiule! – s-a bucurat Vulpoiul bătrân. Am copt o tartă cu dulceață de căpșune. Hai să bem ceai!
-Tată, suntem aproape fericiți, nu-i așa?! a întrebat Vulpișor.
-Așa este, dragul meu! Căci fericirea e atunci – când toți sunt acasă!

Sergey Kozlov <<Ningea mărunt. Primăvara era aproape>>

Iar seara când s-au așezat să beie ceai, Ursulețul a spus:
-Nu știu când, dar cândva neapărat va fi mai bine.
– Bineînțeles! – l-a susținut Iepurașul.
Iar Ariciul s-a gândit:
<<Trebuie să fie și bine cândva, nu doar întotdeauna rău.>>

Margery Williams <<Iepurașul de Catifea>>

-Ce înseamnă SĂ FII ADEVĂRAT? Dacă aș avea baterii aș fi adevărat?
-Nu trebuie să fii făcut într-un anumit mod ca să fii adevărat, răspunse Căluțul de Piele. Când un copil te iubește foarte, foarte mult și nu te ține numai ca să se joace cu tine, ci te iubește cu ADEVĂRAT, atunci devii și tu adevărat.
-Și… doare?
-Uneori da, zise calul cu sinceritate, dar atunci când ești ADEVĂRAT nu te mai deranjează asta.
-Și se întâmplă brusc sau cu timpul? mai întrebă Iepurașul de Catifea.
-Nu se întâmplă dintr-o dată, schimbarea apare după mult timp, răspunse Căluțul de Piele. De aceea, jucăriile care se pot sparge ușor, care au margini ascuțite sau care sunt foarte fragile nu se schimbă niciodată; până ar deveni ele adevărate, ar avea păr lipsă, ochi stricați sau îmbinări lăsate. Oricum, toate astea nu contează deloc, pentru că odată ce ajungi să fii Adevărat, nu poți să fii urât; decât, poate, pentru oamenii care nu înțeleg.

Desen animat <<Povestea de iarnă>>

-Ce faci aici? – a întrebat Ursulețul.
-Aștept să te însănătoșești, – a răspuns Ariciul.
-Demult?
-Toată iarna. De cum am aflat, că ai mâncat prea multă zăpadă, deodată mi-am adus toate rezervele la tine…
-Și toată iarna ai stat pe scaun lângă mine? Da, te hrăneam cu bulion de molid și îți puneam pe burtică iarbă uscată…
-Nu țin minte, – a spus Ursulețul.
-Sigur că nu! – a oftat Ariciul. – Toată iarna țineai una și bună, că ești un fulg de nea. Mă temeam să nu te topești odată cu sosirea primăverii…

I.D. Farbarzhevich <<Poveștile micului Vulpișor>>

-Vulpișor, – i-a zis un pui de vuple altuia, – ține minte, te rog, că dacă îți va fi greu, rău, trist, frică, sau dacă ai obosit, pur și simplu – întinde lăbuța. Iar eu o voi întinde pe a mea, oriunde nu ai fi, chiar dacă acolo sluminază alte stele. Pentru că dacă împarți tristețea unuia la doi, atunci totul e mult mai ușor. Iar când cineva te ține de lăbuță, mai contează oare, ce se petrece în restul lumii?

Sergey Kozlov <<Ariciul în ceață>>

-Neapărat…, mă auzi? Neapărat…, – a spus Ursulețul. Ariciul dădu din cap.
-Neapărat voi veni la tine, orice s-ar întâmpla. Voi fi alături mereu.
Ariciul îl privea cu ochii liniștiți și tăcea.
-De ce taci?
-Te cred, – îi răspunse Ariciul.

***

Așa era în fiecare seară în acea toamnă rece și senină. Și în fiecare seară Ariciul și Ursulețul, se întâlneau când la unul când la altul și discutau ceva. Iată că astăzi Ariciul i-a spus Ursulețului:
-Totuși, cît de minunat este că ne avem unul pe altul!
Ursulețul dădu din cap că e deacord.
-Imaginează-ți: eu nu sunt, iar tu stai singur și nu ai cu cine discuta.
-Dar tu unde ești?
-Eu nu sunt.
-Așa ceva e imposibil, – a spus Ursulețul.
-Și eu cred așa, – a spus Ariciul. – Dar, imaginează-ți – eu nu sunt deloc. Tu ești singur. Ce ai face?
-Aș veni la tine.
-Unde?
-Cum unde? La tine acasă. Aș veni și aș zice: <<De ce nu ai venit, Ariciule?>> Iar tu vei răspunde…
-Ce nepriceput mai ești! Cum pot să îți răspund ceva, dacă eu nu sunt?
-Dacă tu nu ești acasă, înseamnă că ai plecat la mine. Aș fugi înapoi acasă. Te-aș găsi și aș începe…
-Ce?
-Să te cert!
-De ce?
-Cum de ce? Pentru că nu ai făcut cum ne-am înțeles.
-Dar cum ne-am înțeles?
-De unde să știu? Dar tu întotdeauna ești la mine sau la tine acasă.
-Dar eu nu sunt, deloc! Înțelegi?
-Atunci, ești plecat undeva în altă parte. Voi trage o fugă prin pădure, voi căuta toată pădurea și te voi găsi!
-Ai căutat totul deja, – a spus Ariciul. – Și nu m-ai gasit.
-Voi trage o fugă în pădurea de alături!
-Nici acolo nu sunt!
-Voi răscoli peste tot, și te voi găsi!
-Nu sunt. Nicăieri nu sunt.
-Atunci… Voi ieși în câmp și voi striga: <<A-a-a-ri-i-i-ciu-u-ule!>> Tu mă vei auzi și vei striga: <<Ursule-e-e-țule!>> Iată așa.
-Nu, -spuse Ariciul. -Eu nu sunt deloc, nu exist. Înțelegi?
-Ce mă tot bați la cap? – s-a supărat Ursulețul. – Dacă tu nu ai exista, nici eu nu aș exista.

sursa